„La noi nu există profesionism în comerț, nu există planificare, lucrăm din hei-rup în hei-rup. Comercianții se trezesc în pragul verii că au nevoie de șepcuțe și pălării de vară, și stăm și până la două noaptea. Ne-a spus un spaniol: dar voi nu înnebuniți să lucrați așa?“
Sunt multe mămici din România care au auzit de căciulițele și pălăriile de copii Piticot – că doar vând 20.000 de bucăți pe lună -, dar de Mihaela Popa și Liliana Nigai sigur puțini au auzit.
„Țineți minte fesurile cu franjuri din anii ’90? Ei, noi le-am făcut. Ne-am dat seama că pe piață nu erau căciulițe care să se încheie sub bărbie și ne-am apucat de lucru“, povestesc ele.
Prezente ieri în studioul ZF Live (emisiune transmisă zilnic pe zf.ro între 12.00 și 13.00), cele două tinere care au început de la două mașini de cusut și au ajuns astăzi la 30 de angajați, 240.000 de articole produse pe an și 250.000 de euro cifră de afaceri încep să vorbească liber abia după încheierea emisiunii.
Reținute, li se pare curios să le întrebe cineva despre povestea afacerii lor. Nu se plâng de fiscalitate, de controale, de Garda Financiară, de birocrație, așa cum fac la tot pasul profesioniștii IMM-urilor, dinozauri din fruntea a tot felul de organizații care mimează reprezentarea firmelor mici ca Piticot Prod pentru a parazita fondurile statului.
Nu. Sunt dezamăgite, după ce au mai vizitat câteva țări din jur și câteva târguri de profil, că la noi nu există organizare și profesionalism în afaceri, că nu își pot face o agendă de producție din timp, că dispar magazinele de proximitate și că intrarea și menținerea în lanțurile mari de retail costă enorm – „vă oferim de fapt un întreg magazin, este magazinul dumneavoastră“, li se spune, „trebuie să contribuiți pentru birouri noi, pentru bonusurile de Crăciun ale angajaților, pentru punctele oferite discount!“.
În ce țară ați mai văzut hipermarketuri în mijlocul orașelor ca la noi? – se miră ele.
150 de kilometri mai la nord, inginerul Mihai Cristinel a reușit după patru ani de încercări să creeze un sistem de încălzire industrială a halelor și spațiilor mari pornind chiar de la nevoia de a încălzi o astfel de hală – de fapt un fost grajd al unei CAP – unde desfășura o activitate de construcții termopane, confecții metalice. Și-a dat seama că poate fi o piață pentru aceste aparate care folosesc lemnul sau rumegușul drept combustibil și a început să le perfecționeze, până când a ajuns să vândă câte trei pe lună, iar în curând o să vândă câte unul pe zi. Povestea lui, tot la ZF Live.
Cei trei sunt exemple rare de antreprenori care produc în România și nu importă. De 25 de ani, cel mai bun business în România este de import sau în cel mai bun caz de servicii (comerț, bănci, asigurări). Chiar și cel mai bogat om din România, Ion Țiriac, din păcate nu se poate lăuda că are (deocamdată) o activitate de producție în România. Avem într-adevăr un PIB de 140 de miliarde de euro, de cinci ori mai mare decât în anii ’90, dar datoria externă este de 100 miliarde de euro, de 100 de ori mai mare. Din cifra de afaceri totală a companiilor din România, jumătate este a străinilor. Lanțuri întregi de producție s-au sfărâmat în România, iar din top 100 exportatori doar doi mai sunt cu capital local. Producția e grea. Iar producția sub propriul tău brand este cumplită. Ai nevoie de capital mare, te bați cu mâna de lucru ieftină nu din China, ci din Vietnam, unde un salariu de 30$ pe lună este uzual. Cine mai produce azi ceva în România sub brand românesc este un erou al businessului, indiferent că face afaceri de 100.000 de euro sau de 10 mil. euro.
Dar despre Mihaela Popa, Liliana Nigai sau Mihai Cristinel nu e loc pe televizoare, unde se construiește zi de zi realitatea paralelă a României. Agenda lor nu este interesantă pentru România declarațiilor care sunt date azi și mâine sunt contrazise sau uitate.
Cu ochii țintă în televizor, România se scufundă, amețită de vorbe, de proiecte de autostrăzi explicate de juriști care aruncă cu miliardele de parcă nu am fi în țara unde salariul minim este 150 de euro și unde oamenii nu mai intră în magazine „pentru că nu mai au bani, doamnă!, produsele dumneavoastră sunt bune, vin special pentru ele, dar lumea a sărăcit doamnă, asta este“, după cum răspund proprietarii de magazine sau angrosiștii celor două antreprenoare îngrijorate de mersul vânzărilor.
Spitale în mizerie, câinii mișună în continuare fără opreliști, poluare, tunuri de milioane de euro și noi suntem hipnotizați de vorbe. O întreagă piesă de teatru se desfășoară în fața noastră și nimeni nu explică cum cheltuie banii – unde sunt rapoartele promise despre modul de risipire a banilor publici pe bazine de înot, d-le Dragnea, unde sunt rapoartele despre risipa bugetului de 1,4 mld. euro pe an al CNADNR, d-le Șova? -, ci avem parte de teme zilnice aruncate ca să uităm că avem doar 4 milioane de salariați într-o țară cu 10 milioane de oameni apți de muncă și că un milion dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim pe economie.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.01.2014