Achizitiile nete ale investitorilor straini pe Bursa de Valori au atins in februarie un nivel record, depasind 90 de milioane de euro, suma apropiata de cea investita in actiuni romanesti pe tot parcursul anului trecut.
In ciuda investitiilor record, piata a intrat la finalul lui februarie pe o scadere puternica din cauza caderii pietelor externe.
Brokerii spun insa ca investitiile pe luna trecuta ale fondurilor de investitii straine nu pot fi considerate spectaculoase.
“Suma de 90 de milioane de euro nu e o suma deloc mare. Poate pentru Romania, care e o piata mica, am putea spune ca intr-o anumita masura e o suma mare, dar nu as putea spune ca e ceva care sa dovedeasca faptul ca Romania a intrat pe radarul marilor investitori”, considera Cornel Fumea, directorul BRD Securities, una dintre societatile de brokeraj de pe piata prin care tranzactioneaza investitori straini.
“Noi nu simtim nicio schimbare majora a interesului investitorilor institutionali pentru Romania, dupa aderarea la UE”, a declarat Dana-Mirela Ionescu, presedintele societatii de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment.
Recordul anterior fusese stabilit in prima luna a anului trecut, cand achizitiile nete ale strainilor s-au ridicat la 58,3 milioane de euro, atunci suma fiind influentata puternic de banii platiti de cehii de la Zentiva pentru preluarea producatorului de medicamente Sicomed Bucuresti.
Maximul atins nu s-a datorat unor achizitii mai mari ale strainilor, ci faptului ca acestia au vandut mai putin decat in lunile anterioare.
In ultimii ani, sumele de bani investite de straini la Bursa au urmat in general aceeasi tendinta, soldurile cele mai importante la nivelul achizitiilor nete fiind inregistrate in prima luna a anului si ulterior in a doua parte din an. Cu toate acestea, la inceputul lui 2007 evolutia pietei nu a mai semanat cu cea din 2005 si 2006, Bursa fiind dominata in prima luna din an mai mult de scaderi.
“Conteaza asteptarile pe care le au investitorii. Unii se asteptau probabil ca preturile sa inregistreze o crestere sustinuta in prima luna din an si cum aceasta nu s-a intamplat, au trebuit sa mai astepte pentru a-si marca pozitiile, astfel putandu-se explica de ce vanzarile au fost mai mici”, spune Cornel Fumea.
El spune ca au intrat si fonduri noi de investitii de la inceputul anului pe piata, dar nu la modul in care sa se poata spune ca a fost o schimbare substantiala, ca efect al aderarii la UE.
“Ma astept ca investitori mai multi sa intre in a doua jumatate a anului. Investitorii asteapta in primul rand conjuncturi mai favorabile din punctul de vedere al preturilor”, considera Fumea.
Evolutia din ultimii ani a pietei a aratat ca revenirea pe cresteri a actiunilor coincide cu cresterea achizitiilor strainilor.
“In opinia mea, valorile la nivelul indicilor per ansamblul pietelor internationale sunt mari, venind dupa cresteri importante. Si o corectie trebuia sa vina. Eu cred ca aceasta corectie inca nu s-a terminat”, mai spune directorul BRD Securities. Scaderea preturilor actiunilor de pe pietele emergente a devenit o regula in ultimii opt ani pe pietele de capital emergente, cum este si piata romaneasca, acestea durand intre 35 si 69 de zile, iar scaderea medie a cotatiilor s-a situat intre 15% si 25%, conform unui studiu ING Bank.
Piata romaneasca a devenit in ultimii ani din ce in ce mai corelata cu pietele internationale, in special cu cele emergente, datorita mai ales prezentei fondurilor de investitii
Spre deosebire de media pietelor internationale, sintetizate de studiul ING prin indicele MSCI EM, piata romaneasca este mai volatila, astfel ca in ultimii ani corectiile au fost mai puternice, dar si cresterile au fost mai mari atunci cand piata a mers in sus.
In 2006 corectia a fost de 24,6%, iar in 2005 de 29,6%. Pe de alta parte, corectia de primavara pe pietele emergente studiate de ING a fost de 11% in 2005 si de 25% anul trecut.
Burse - Fonduri mutuale
Achizitiile nete ale strainilor pe Bursa au ajuns la nivel record
Achizitiile nete ale investitorilor straini pe Bursa de Valori au atins in februarie un nivel record, depasind 90 de milioane de euro, suma apropiata de cea investita in actiuni romanesti pe tot parcursul anului trecut. In ciuda investitiilor record, piata a intrat la finalul lui februarie pe o scadere puternica din cauza caderii pietelor externe