MONITORUL OFICIAL NR. 0114 DIN 2013
Monitorul Oficial nr. 0114 din 2013
Actul nr. 10 din 27 Februarie 2013
Emitent: Guvernul României
Ordonanță de urgență pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006
________________________________________
Monitorul Oficial nr. 0114 din 2013
Actul nr. 8 din 17 Ianuarie 2013
Emitent: Curtea Constituțională a României
Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108^2 și ale art. 108^5 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă
________________________________________
Monitorul Oficial nr. 0114 din 2013
Actul nr. 12 din 22 Ianuarie 2013
Emitent: Curtea Constituțională a României
Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (4), art. 10 alin. (2), art. 15 alin. (5), art. 17 alin. (1) lit. d) și e), art. 88 alin. (1), art. 91 și ale art. 93^1 din Legea audiovizualului nr. 504/2002
________________________________________
Monitorul Oficial nr. 0114 din 2013
Actul nr. 13 din 22 Ianuarie 2013
Emitent: Curtea Constituțională a României
Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 teza întâi din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și ale art. 29 alin. (7), art. 40 lit. f) și art. 46 alin. (1), (12) și (13) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii