Trei noi servicii online de completare a actelor administrative vor fi disponibile, incepand cu luna noiembrie, prin intermediul sistemului electronic national, a anuntat premierul Adrian Nastase, la sfarsitul reuniunii Grupului pentru Promovarea Tehnologiei Informatiei. Noile servicii online vor permite inregistrarea cererilor de reinnoire a permiselor auto, a declaratiilor privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata pentru somaj. La acestea se adauga un portal pentru servicii legate de sanatate. Guvernul mai studiaza introducerea unui card special pentru sanatate, cu informatii referitoare la recomandarile medicilor, tratamentul indicat si costurile aferente. Alte proiecte vizeaza informatizarea sistemului vamal, realizarea unui sistem informativ pentru administrarea intreprinderilor mici si mijlocii si aplicarea unui sistem electronic de atribuire a autorizatiilor de transport international de marfa.In opinia premierului, introducerea acestor servicii va reduce birocratia si va simplifica relatiile dintre contribuabili si administratia publica. Toate persoanele care dispun de o conexiune la Internet, la domiciliu sau la serviciu, precum si cele care acceseaza Internetul din locuri publice vor avea posibilitatea sa descarce formularele administrative si sa le completeze in fata calculatorului, a aratat premierul. Utilizarea sistemului electronic va fi obligatorie numai pentru institutiile publice desemnate de Executiv.Datele personale inscrise in sistemul electronic national vor fi utilizate de aceste institutii cu asigurarea confidentialitatii.
Business Hi-Tech
Acte completate online
Trei noi servicii online de completare a actelor administrative vor fi disponibile, incepand cu luna noiembrie, prin intermediul sistemului electronic national, a anuntat premierul Adrian Nastase, la sfarsitul reuniunii Grupului pentru Promovarea Tehnologiei Informatiei