Acționarii producătorului de piese pentru autovehicule și motoare Altur Slatina (ALT) au aprobat propunerea administratorilor privind răscumpărarea a maximum 10% din acțiuni, pachet evaluat pe bursă la 3,2 mil. lei.

Acțiunile vor fi răscumpărate la un preț de maximum 0,06 lei/titlu, cu 50% peste cea mai recentă cotație de la bursă, de 0,0405 lei/acțiune. Dacă Altur va plăti prețul maxim pentru întregul pachet, acțiunile ar fi răscumpărate pentru 4,9 mil. lei (1,1 mil. euro).

Programul de răscumpărare ar urma să se deruleze în decurs de 12 luni, iar ulterior compania va convoca o nouă AGA în care acționarii să decidă dacă acțiunile vor fi distribuite către angajați și membri ai conducerii sau vor fi anulate și capitalul social va fi redus cu valoarea respectivă.

Deciziile au fost adoptate cu prezența a patru acționari, deținând 43,39% din capitalul social al firmei.

Omul de afaceri Cătălin Chelu deține indirect aproape 43% din acțiunile Altur, prin firmele Mecanica Roteș (28,15%) și Celule Electrice (14,81%). În acționariatul Altur se mai regăsesc SIF Oltenia, cu un pachet de 8,66% din acțiuni, și fondul de investiții Eastern Eagle Fund, cu 9,61% din titluri.

Altur a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 53,7 milioane de lei (12,2 milioane de euro), în scădere cu aproape 16%. Compania a consemnat pierderi de aproape 3,5 milioane de lei, față de un profit de 1,3 milioane de lei în aceeași perioadă a anului trecut.

Ieri, acțiunile Altur au crescut cu 1,25%, la 0,0405 lei. La această cotație, capitalizarea bursieră a companiei este de 33,4 milioane de lei (7,5 milioane de euro).

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.10.2013