Compania turcă Esas Holding, cel mai mare acționar al Air Berlin, poartă discuții pentru achiziția unei participații la transportatorul ungar Malev, scrie ziarul maghiar Napi Gazdaság, citat de portalul Portfolio.hu.

Tranzacția nu va fi realizată însă până când Ungaria nu va răscumpăra un pachet de acțiuni de 5% deținut de grupul rus Vneshekonombank, notează publicația, fără să precizeze sursa informației.

Esas Holding a început negocierile cu guvernul de la Budapesta în ultimele săptămâni ale anului 2010, după ce un investitor chinez – HNA Group – a decis să se retragă din cursa pentru privatizarea operatorului ungar, până la răscumpărarea pachetului de acțiuni de 5% deținut de partea rusă.