Titlurile Erste și acțiunile SIF-urilor. În condițiile în care SIF-urile vor primi acțiuni la Erste pentru participațiile deținute la BCR, evoluția volatilă a acțiunilor băncii austriece influențează și titlurile SIF.

Acțiunile distribuitorului de medicamente Ropharma Brașov (RPH), unde fondul de pensii al ING a cumpărat o participație de peste 5% de la acționarul majoritar.
Acțiunile Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), care au intrat pe un trend descendent în ultimele două luni, în condițiile în care nu s-a mai discutat nimic despre privatizare.

Titlurile producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR), care ar putea fi obligat să cumpere energie mai scumpă dacă Hidroelectrica își reduce livrările. Costurile cu energia electrică au o pondere substanțială în costurile totale ale Alro.

Acțiunile Prospecțiuni București (PRSN), care au înregistrat o creștere de peste 4% în ședința de miercuri, în urma unui raport emis de analiștii de la Raiffeisen Capital&Investment. Aceștia estimează că afacerile companiei vor crește și dau un preț-țintă de 0,27 lei, cu 40% peste cel de pe bursă.