Actiunile companiilor europene au inregistrat ieri prima crestere din ultimele patru zile, pe fondul speculatiilor conform carora scaderile din aceasta saptamana au fost declansate de o exagerare a amenintarii legate de incetinirea ritmului de crestere al economiei SUA, scrie Bloomberg.
“Perspectivele pozitive privitoare la evolutia actiunilor au ramas neschimbate. Nu exista nimic care sa indice o recesiune in Statele Unite. Asistam doar la o incetinire a ritmului de crestere economica, incetinire care nu va duce la o scadere a castigurilor companiilor”, comenteaza Stefan Raetzer, din cadrul Allianz Global Investors din Frankfurt.
Indicele Dow Jones Stoxx 600 a avansat cu 0,7%, pana la 372,82 de puncte, toate cele 18 grupuri ce-l alcatuiesc inregistrand cresteri. Indicele Stoxx 50 a castigat 0,7%, iar indicele Euro Stoxx 50, ce include companii din cele 13 tari care au in comun moneda euro, a inregistrat o crestere de 0,8%.
Economia americana a inregistrat probabil o rata anualizata de crestere de 2,2% in trimestrul al patrulea, fiind afectata de scaderile inregistrate in sectorul constructiei de case si in ceea ce priveste cheltuielile sectorului de business, au anuntat economistii.
Vanzarile sectorului european de retail au crescut pentru prima data in ultimele trei luni in luna martie, volumul cheltuielilor consumatorilor germani fiind din nou in crestere dupa ce a fost afectat de majorarea de taxe aplicata la inceputul anului.
“Actiunile sunt inca extrem de ieftine comparativ cu obligatiunile”, a declarat Klaus Kaldemorgen, director al diviziei de fonduri mutuale DWS a Deutsche Bank. Totusi, “pentru urmatoarele doua-trei luni nu intrevad o crestere semnificativa din cauza nesigurantei privitoare la evolutia economiei americane”.
Indicii de referinta a 17 din cele 18 piete vest-europene au inregistrat cresteri. Indicele francez CAC 40 si cel german DAX au castigat 0,8%, in timp ce indicele britanic FTSE 100 a avansat cu 0,7%.
Actiunile Air France-KLM au crescut cu 2,7%, pana la 34,12 euro in contextul in care compania aeriana ar putea anunta reduceri de costuri de 1-1,5 miliarde de euro, conform revistei Challenges. Purtatorul de cuvant al companiei a declarat ca managementul acesteia i-a informat pe analisti in legatura cu acest plan in luna februarie.
KarstadtQuelle, cel mai mare retailer german, a consemnat o crestere cu 1,6% a valorii actiunilor sale, pana la 27,52 euro. Retailerul a anuntat primul profit anual din 2003 incoace dupa vanzarea unor proprietati si impulsionarea vanzarilor.
Castigurile companiilor incluse in indicele Stoxx 600 vor creste cu 6,2% in medie in acest an, conform estimarilor FactSet Research Systems, comparativ cu cresterea de 14,6% inregistrata anul trecut.
Actiunile Altadis au avansat cu 0,6%, pana la 48,05 euro. Imperial Tobacco Group isi va majora oferta pentru Altadis la 50 de euro pe actiune, de la 45, conform El Pais. Conform Times, BAT poarta discutii cu cateva fonduri de investitii in legatura cu o posibila oferta pentru Altadis.
Iberia Lineas Aereas de Espana, cea mai mare companie aeriana a Spaniei, a crescut cu 0,8%, pana la 3,91 euro dupa ce banca de investitii Merrill Lynch si-a majorat estimarile privitoare la pretul actiunilor sale pe fondul speculatiilor conform carora nou-incheiatul acord “open skies” va grabi depunerea unei oferte pentru companie.
Compania germana Deutsche Lufthansa a angajat Merrill Lynch pentru a o asista in legatura cu o posibila oferta de preluare pentru Iberia, conform La Vanguardia.
Actiunile Eiffage au scazut cu 2%, pana la 108,74 euro, a treia mare companie franceza de constructii blocand vanzarea de actiuni de catre actionari, intentionand sa le ceara acestora adoptarea unei masuri menite sa descurajeze orice oferta de preluare, conform Les Echos.

Piata europeana de actiuni

A consemnat ieri prima crestere din ultimele patru zile, pe baza speculatiilor conform carora scaderile din aceasta saptamana au fost declansate de o exagerare a amenintarii legate de incetinirea ritmului de crestere al economiei americane.
Dow Jones Stoxx 600 a avansat cu 0,7%, pana la 372,82 puncte, toate cele 18 grupuri ce-l alcatuiesc inregistrand cresteri.
Stoxx 50 a castigat 0,7%, iar Euro Stoxx 50, ce include companiile celor 13 tari care au in comun moneda euro, a inregistrat o crestere de 0,8%.
Indicii de referinta a 17 din cele 18 piete vest-europene au inregistrat cresteri. Indicele francez CAC 40 si cel german DAX au castigat 0,8%, in timp ce indicele britanic FTSE 100 a avansat cu 0,7%.