Actiunile companiei suedeze Ericsson au scazut la bursa cu aproape 11%, in urma anuntului ca singurul furnizor al companiei pentru un subansamblu necesar in procesul sau de productie a telefoanelor mobile, fabrica Philips Semiconductors din Mexic, a luat foc in luna martie.

Actiunile companiei au fost tranzactionate pentru 182,5 euro/actiune, in scadere cu 22,50 euro/actiune, traderii declarand ca profitul aferent celui de-al treilea trimestru va fi mai mic decat cel estimat, in ciuda rezultatelor financiare obtinute de grupul suedez in primul trimestru, de patru ori mai bune decat in perioada similara a anului anterior.

“Este pentru prima data cand oficialii companiei au anuntat acest incident”, a spus analistul Susan Anthony, de la Credit Lyonnais, citat de Reuters. Pentru Ericsson acest incident nu putea veni intr-un moment mai putin potrivit, in conditiile in care cererea pentru telefoane mobile este in crestere, considera analistii. Productia mondiala de telefoane mobile va atinge in acest an 420 de milioane de bucati, in crestere de la 280 de milioane de bucati in 1999. Dar numarul acestora ar fi putut fi cu 50 de milioane mai mare, daca firmele implicate in acest sector ar fi avut toate subansamblele necesare productiei la indemana