Titlurile băncii austriece Erste (EBS), proprietarul celei mai mari bănci din România, BCR, au crescut în debutul ședinței de tranzacționare de astăzi de la bursă cu 3,5% și au depășit pentru prima dată în ultimul an nivelul de 100 de lei/acțiune.

Titlurile Erste se tranzacținau astăzi la un preț de 102,45 lei/unitate, după ce la începutul anului acestea erau cotate la 58 de lei/acțiune.

Evoluția din acest an vine pe fondul rezultatelor mai bune afișate de banca austriacă în condițiile în care în trimestrul al treilea al anului trecut a raportat pierderi masive, de 1,6 mld. euro.

Tranzacțiile de astăzi cu titluri Erste cumulau 128.700 de lei, reprezentând al treilea rulaj de pe piață.
La aceeași oră principalii indici ai pieței înregistrau aprecieri cuprinse între 0,1% și 0,6%.

Acțiunile Fondului Proprietatea se corectau ușor, cu 0,1%, la fel ca și titlurile OMV Petrom (SNP) pe rulaje reduse.