Investitorii așteptă pe de altă parte debutul sezonului raportărilor financiare în Statele Unite.

Stoxx Europe 600 a crescut cu 0,2%, dar săptămâna trecută s-a retras cu 2,3% din cauza datelor sub așteptări privind angajările din SUA.

Indicii naționali au avansat pe 13 din 18 piețe de capital din Europa Occidentală.

FTSE 100 a urcat la Londra cu 0,4%, iar indicele francez CAC 40 și cel german DAX au crescut cu 0,1%.

Volumul tranzacțiilor cu acțiuni membre ale Stoxx Europe 600 a fost cu 27% sub media ultimelor 30 de zile.

În Portugalia, indicele PSI-20 a scăzut cu 1,4%, iar acțiunile Banco Espirito Santo și Banco Comercial Portugues au pierdut 3,4%, respectiv 3,5%.

Guvernul portughez a anunțat că va impune noi tăieri ale cheltuielilor, pentru respectarea termenilor acordului de salvare de 78 de miliarde de euro cu creditorii internaționali, după ce Curtea Constituțională a respins mai multe măsuri de austeritate.

La Atena, acțiunile National Bank of Greece au coborât cu 10%, la 46,6 eurocenți, iar cele ale EFG Eurobank cu 20%, la 18 eurocenți. Autoritățile de reglementare din Grecia au suspendat fuziunea celor două bănci, care trebuie să se recapitalizeze separat, la cererea Comisiei Europene.

Subiecte #burse#evolutie