Indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu 0,2%, la cel mai ridicat nivel începând cu 19 martie. Indicatorul a avansat cu 15% față de 4 iunie, după nouă săptămâni consecutive pe plus.
Din cele 535 de companii din Europa de Vest care au raportat rezultate financiare pentru trimestrul al doilea, 52% au avut profit pe acțiune sub estimările analiștilor, potrivit datelor Bloomberg.
Indicii burselor naționale au scăzut pe 11 din cele 18 piețe de capital din vestul Europei. FTSE 100 a urcat cu 0,1% în Marea Britanie, CAC 40 a coborât cu 0,4% în Franța, iar DAX a pierdut ușor sub 0,1% în Germania.
Cotația băncii britanice Standard Chartered a urcat cu 8,6%, după ce a înregistrat marți o scădere de 16%, cauzată de anunțul unei autorități de reglementare financiară din SUA privind încălcarea de către bancă a legilor împotriva spălării banilor din cauza unor tranzacții de 250 de miliarde de dolari cu Iranul.