Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 1,1%, cea mai mare scădere după 22 august.
“Investitorii nu sunt dispuși să facă prea multe înainte de reuniunea de joi a Băncii Centrale Europene (BCE). Președintele BCE trebuie să își detalieze planurile. Există o limită până la care investitorii pot accepta lipsa de informații noi”, a declarat Henrik Drusebjerg, analist la Nordea Bank în Copenhaga.
În SUA, un indice care măsoară activitățile din industria manufacturieră a scăzut pentru a treia lună consecutiv, de la 49,8 puncte în iulie la 49,6 puncte în august, în timp ce analiștii anticipau creșterea acestuia la nivelul de 50 de puncte, care separă contracția de creștere.
Un raport separat a arătat scăderea investițiilor în proiecte de construcție din SUA, în luna iulie.
Stoxx 600 a înregistrat luni cea mai mare creștere din ultima lună, după ce date privind scăderea producției manufacturiere în China au alimentat speculațiile că guvernul de la Beijing va anunța noi măsuri de stimulare a economiei.
Indicii naționali au scăzut pe 14 din 18 piețe de capital din Europa Occidentală.
Indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 1,5%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,4%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 1,1%.
Acțiunile Vodafone au scăzut cu 2,8% după ce ratingul titlurilor a fost retrogradat la un nivel la care investitorii nu ar trebui să investească.
Titlurile Royal Bank of Scotland au coborât cu 2,6%, în urma unui raport parlamentar potrivit căruia Autoritatea britanică pentru servicii financiare va investiga defecțiunile apărute în sistemul IT al băncii, care au făcut ca 17 milioane de clienți să fie în imposibilitatea să își acceseze conturile.
Acțiunile producătorilor auto germani Volkswagen, BMW și Porsche au coborât cu până la 3,1%, în urma informațiilor că înmatriculările de mașini noi din Germania au scăzut cu 5% în august.