Bursa a fost influențată negativ și de date referitoare la angajările din sectorul privat american, pe luna martie, care au fost sub estimările analiștilor.

Indicele Stoxx Europe 600 s-a retras cu 0,8%, după un avans de 1,3% consemnat cu o zi în urmă.

“Am cerut o corecție pe piețele dezvoltate. Suntem puțin îngrijorați că se apropie o încetinire a creșterii economice, în timp ce creșterea profiturilor companiilor încetinește”, a declarat Stewart Richardson, director pentru investiții la RMG Wealth Management, la televiziunea Bloomberg.

Indicii naționali au scăzut pe 15 din 18 piețe de capital din Europa Occidentală.

DAX al bursei din Frankfurt a coborât cu 0,8%, FTSE 100 al bursei londoneze cu 1%, iar CAC 40 s-a retras la Paris cu 1,2%.

Indicele portughez PSI-20 a scăzut cu 3,6%, cel mai mult după noiembrie 2011, din cauza incertitudinilor politice. Acțiunile Banco Espirito Santo, cea mai mare instituție de credit din țară, au pierdut 8,4%.

Titlurile Vodafone au scăzut cu 3,1%, după ce Verizon Communications a negat că ar analiza o ofertă de preluare a companiei britanice.

Acțiunile Telecom Italia au coborât cu 5,4%, iar France Telecom cu 4,5%.

Subiecte #burse#evolutie