Principalele acțiuni europene au închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri, după ce agenția de rating Fitch a avertizat că Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să adopte un rol mai activ în achiziția de obligațiuni ale țărilor cu probleme din zona euro, transmite Reuters.

Sectoarele cu cele mai slabe evoluții au fost STOXX Europe 600 Food & Beverage și STOXX Europe 600 Oil & Gas, ambii în scădere cu 2%.

“Fitch încearcă să spună că cineva trebuie să intervină. Oamenii vorbesc deja de recesiune, încrederea în rândul consumatorilor este scăzută și există îngrijorări în privind modul în care vor fi afectate companiile”, a spus Joe Rundle, șeful diviziei de trading la ETX Capital.

Indicele paneuropean FTSEurofirst 300, care include companiile cu cea mai mare capitalizare, a pierdut 0,7%.

Pe marile burse europene, indicii DAX german, CAC 40 francez și FTSE 100 au pierdut până la 0,45%.