Acțiunile principalelor companii românești listate sunt evaluate mai atractiv decât titlurile companiilor similare din Europa, din punctul de vedere al principalilor indicatori de evaluare bursieră, dar problema lichidității și lipsei de investitori pe Bursa de la București ține pe loc evoluția acestor acțiuni.

Majoritatea companiilor locale se tranzacționează la indicatori P/BV (preț pe Bursă raportat la valoarea activului net pe acțiune) mai mici decât media indicatorilor companiilor similare din Europa, având astfel potențial de creștere mai ridicat.

De asemenea, o parte dintre companiile locale sunt mai atractive și din punctul de vedere al indicatorului P/E (sau PER, reprezintă prețul acțiunii raportat la profitul net pe acțiune al companiei).

“Acțiunile românești sunt mai atractive pe termen lung decât cele din țările dezvoltate datorită potențialului de creștere al economiei. În același timp, investiția pe o piață de frontieră, categorie din care face parte și România, implică riscuri sociale, economice și politice mult mai ridicate decât piețele dezvoltate”, explică Ovidiu Dumitrescu, analist la fima de brokeraj Tradeville.

“Dacă acceptăm ipoteza convergenței economice, în funcție de care se face, în parte, evaluarea la nivel supranațional pe baza multiplilor de piață, am putea spune că acțiunile românești sunt mai atractive pe termen lung”, mai spune Dumitrescu, adăugând însă că este important să fie avut în vedere și contextul macroeconomic și socio-politic în care evoluează pie­țele.

El crede că în contextul actual, din prisma indicatorilor calculați, cele mai atractive sectoare par a fi cel farmaceutic, cel de utilități și industria chimică și de îngră­șăminte.De exemplu, producătorii de medicamente Antibiotice Iași (ATB), Biofarm București (BIO) și Zentiva Bucu­rești (SCD) se tranzacționează la indicatori P/BV cuprinși între 0,8 și 1,5, față de o medie sectorială la nivel european de 1,81, potrivit datelor furnizate de firma de brokeraj Tradeville.

Indicatorul P/E în cazul celor trei companii oscilează între 8 și 16, față de o medie europeană de 37,8, de unde rezultă că titlurile au po­tențialul unor creș­teri semnificative pentru a ajunge să fie evaluate la nivelul companiilor europene. În cazul acțiunilor Zentiva, care au un P/E de 8,1, prețul teoretic poate urca la 5,1 lei/acțiune, față de nivelul actual de pe Bursă de 1,12 lei, pentru a ajunge cu acest indicator la nivelul mediei sectoriale. Pe de altă parte, pentru a se alinia la indicatorul P/BV european, titlurile SCD ar trebui să se tranzacționeze pe Bursă la 1,55 lei, potrivit datelor Tradeville.Media europeană în cazul companiilor farmaceutice a fost calculată pe baza indicatorilor a 30 de companii din sector tranzacționate pe diferite piețe.

Producătorii de îngrășăminte, precum Azomureș (AZO) și Amonil (AMO) sau companiile producătoare de echipamente, precum Artrom (ART), Carbochim (CBC) sau Mecanica Ceahlău (MECF) par de asemenea atractive din perspectiva evaluării în raport cu sectorul din care fac parte.În schimb, cele mai mari două companii locale de pe Bursă, OMV Petrom (SNP) și BRD, par ușor supraevaluate față de indicatorii sectoriali la nivel european, iar acțiunile producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR) sunt aparent scumpe față de companiile similare din Europa.

Datele sunt culese dintr-o aplicație a firmei de brokeraj Tradeville, una dintre cele mai mari firme de brokeraj specializate în tran­zac­țio­na­rea on-line, cu ajutorul căreia se pot compara cele mai importante com­panii listate la BVB cu societăți similare din Europa prin prisma multiplilor de piață cel mai des utilizați.

“Metoda multiplilor intră în categoria metodelor relative de evaluare. Principiul economic de la baza utilizării acestei metode este cel conform căruia două active identice ar trebui să se vândă la același preț. În funcție de multiplul P/B, circa 70% din companiile incluse în analiză sunt relativ subevaluate comparativ cu societăți similare din Europa. În funcție de multiplul P/E, circa 47% din companii sunt relativ subevaluate, existând destule cazuri în care multiplul nu s-a putut calcula datorită rezultatelor nete negative pe ultimele 12 luni”, explică Magda Sîrghe, analist al Tradeville.

Principalii multipli de evaluareP/BV se calculează împărțind prețul de piață al acțiunii la valoarea contabilă pe acțiune. Valoarea contabilă sau activul net reprezintă diferența dintre activele totale ale unei companii și datoriile totale, fiind practic suma pe care acționarii ar primi-o după plata tuturor datoriilor către entități exterioare, în cazul în care afacerea s-ar închide. În bilanț, valoarea contabilă este identificată cu capitalurile proprii.

P/E se calculează împărțind prețul de piață al acțiunii la profitul pe acțiune obținut de firmă. Rezultatul reprezintă numărul de ani necesari pentru ca prețul plătit în prezent pentru o acțiune să fie recuperat din profiturile acesteia, în cazul în care profitul rămâne la un nivel constant. Indicatorul poate fi calculat și împărțind valoarea totală de piață a companiei la profitul total. Există mai multe posibilități de a calcula PER-ul, în funcție de profitul utilizat: PER pe ultimele 12 luni, cu profitul cumulat pe ultimele patru trimestre, sau PER pe ultimul an fiscal, cu profitul pe ultimul an fiscal încheiat. O altă modalitate este folosirea unor estimări de profit pentru acea companie, ceea ce poate arăta dacă prețul actual este convenabil, având în vedere perspectivele viitoare.