Activele Piraeus Bank România au crescut cu 8% de la sfârșitul primului trimestru al anului trecut până la finele lunii martie, la 2,24 miliarde euro, iar banca a înregistrat un profit înainte de taxe de 6,6 milioane euro în primele trei luni.
Piraeus Bank România raporta, pentru primul trimestru al anului trecut, un profit brut de 10,3 milioane euro conform standardelor internaționale de raportare financiară IFRS.
Conform standardelor românești de contabilitate RAS, profitul înainte de taxe din primele trei luni ale acestui an a fost de 6,6 milioane euro, “menținându-se în linia bugetată”, a declarat vineri pentru Mediafax directorul general executiv al băncii, Cătălin Pârvu.
Depozitele atrase de bancă au crescut cu 11% în perioada analizată, de la 1,19 miliarde euro la 1,32 miliarde euro, iar raportul dintre credite și depozite s-a îmbunătățit, coborând la 111,8%.
Sondul creditelor a coborât cu 6%, la 1,47 miliarde euro, din cauza unei cereri reduse din partea cliențior eligibili.
Indicele de solvabilitate al băncii a fost de 17,23% în perioada analizată, în timp ce nevoia de provizionare a fost acoperită și a rămas constantă în primul trimestru din 2011 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a adăugat Pârvu.
Potrivit unui raport al grupului elen Piraeus Bank, rata creditelor neperformante ale băncii în România a crescut de la 10,8% în ultimul trimestru al anului trecut la 12,6% în primele trei luni din 2011. Costul riscului a scăzut la 2,7%, de la 3,7% în primul trimestru al anului trecut.
Piraeus Bank deține în România Piraeus Bank România, Piraeus Leasing, care activează în domeniul serviciilor financiare, Piraeus Insurance Reinsurance Broker România, companie specializată în activitățile de intermediere și brokeraj în asigurări și reasigurări, și Piraeus Securities România.
Potrivit raportărilor Piraeus de la finele anului trecut, activele administrate de Piraeus Bank România se cifrau la 3,94 miliarde euro, însă suma include și activele gestionate pentru alte sucursale ale grupului din străinătate.