Michael Clarke Duncan a murit la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, a precizat logodnica sa, actrița Omarosa Manigault, într-un comunicat emis de agentul de presă al actorului și citat de Reuters.
Artistul suferise un infarct pe 13 iulie, în urma căruia “nu și-a revenit niciodată complet”, a spus agentul său de presă Joy Fehily.
Vocea profundă și statura impunătoare l-au ajutat să aibă o prezență consistentă pe marele ecran. În tinerețe, Duncan a săpat șanțuri pentru o companie de gaze din Chicago, iar apoi s-a mutat la Los Angeles pentru a deveni actor.
A primit mai întâi câteva roluri mici, de bodyguard și de recuperator de bani, în cinema și televiziune, înainte de a primi un rol în superproducția “Armageddon – Sfârșitul lumii?” din 1998.
A urmat un rol mult mai consistent în drama din universul penitenciarelor americane “Culoarul morții/ Green Mile” (1999), în care a jucat alături de Tom Hanks. Duncan a interpretat în acest film rolul unui pușcăriaș, deținător al unor puteri magice, din cauza cărora a fost condamnat la moarte pentru două crime pe care nu le-a comis.
Pentru performanța din acest film, Michael Clarke Duncan a fost nominalizat la Oscar și Globul de Aur.
S-a remarcat apoi în alte câteva pelicule de succes, precum “Planeta maimuțelor” (2001), “Regele Scorpion” (2002), “Daredevil” (2003) și “Sin City” (2005). Duncan și-a împrumutat vocea și pentru un personaj din filmul de animație “Kung Fu Panda” (2008).
În 2012, actorul american a apărut în câteva episoade din serialul polițist “The Finder”, produs și difuzat de postul Fox.