Sabina Cantacuzino
Din viața familiei Ion C. Brătianu
1914-1919
Cu un adaos de însemnări 1870-1941
Editura Humanitas
Colecția Vintage. Ediția a treia, revăzută, note, indice și ediție îngrijită de dr. Elisabeta Simion.
Fiica lui Ion C. Brătianu și sora lui Ionel, Dinu și Vintilă Brătianu, Sabina Cantacuzino a început să-și scrie memoriile, folosind însemnări proprii și corespondența familiei, în 1921, când se împlineau o sută de ani de la nașterea celebrului ei tată, viața privată a numeroasei sale familii constituind subiectul unui prim volum – apărut tot la Editura Humanitas – care acoperă cei 70 de ani cât a trăit marele lider liberal. Întâmplările vieții obișnuite de la moșia Florica și mai târziu din casa de la București, nașteri, căsătorii și morți, sărbători de familie și baluri, studii în străinătate și vacanțe, atentate și războaie, rude și prieteni, familiile Rosetti, Odobescu, Golescu, Davila, Cantacuzino, Sturdza, Ghica, Alecsandri, Carol I, regina Elisabeta și personalități ale scenei politice, zvonuri și bârfe din epocă: pe scurt, fapte de mică și mare istorie trăită, povestite de Sabina Cantacuzino cu vervă și atenție pentru detaliu, alături de nenumărate portrete memorabile.
Sabina Cantacuzino (1863-1944) era cunoscută de contemporani ca „fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu” și „sora cea mai mare a Brătienilor” – Ionel, Constantin (Dinu) și Vintilă. A făcut școală în particular, după obiceiul timpului, la moșia Florica, iar mai târziu la București, cu profesori renumiți (Spiru Haret, David Emmanuel, V.D. Păun etc.), încheindu-și studiile cu un examen de bacalaureat susținut la Colegiul Sf. Sava. În 1885 s-a căsătorit cu doctorul Constantin Cantacuzino.
A învățat să iubească teatrul, muzica, artele plastice, devenind cu timpul proprietara unei importante colecții de pictură românească și de obiecte de artă populară și contribuind la înființarea și funcționarea Muzeului de artă „Toma Stelian” și a Universității Libere (asociație culturală aflată sub patronajul reginei, în cadrul căreia se organizau conferințe și concerte).
S-a dăruit asistenței publice lucrând o lungă perioadă la Așezământul Regina Elisabeta, a organizat un cămin de copii bazat pe sistemul Montessori, a condus Spitalul nr. 108 din București în timpul Primului Război Mondial, a fost președinta Asociației pentru Profilaxia Tuberculozei și a avut, în 1914, inițiativa înființării unui spital pentru tuberculoși.
Împreună cu alți membri ai familiei, a rămas în București în timpul ocupației militare germane din 1916-1918 și a fost internată în 1917, timp de nouă luni, la Mânăstirea Pasărea.
Memoriile ei, pe care a început să le scrie în 1921, când se împlineau o sută de ani de la nașterea lui Ion C. Brătianu, au apărut la Editura Universul din București în 1933 (volumul I) și 1937 (volumul II).
A murit la București în ziua de 23 august 1944, în urma unui cancer esofagian. Volumul pe care îl prezentăm în acest număr al „Ziarului de duminică” este al doilea al memoriilor și acoperă perioada Primului Război Mondial, cu precădere a „Războiului României“ (1916–1919). Sabina Cantacuzino a fost martora ocupației militare a Capitalei de către germani (1916), guvernul Ionel Brătianu și suveranii fiind plecați în exil la Iași; internată de autorități la mânăstirea Pasărea (1917), a revenit peste nouă luni în București și a participat, după armistițiu, la cele mai însemnate momente de celebrare a Marii Uniri. În raport cu alți autori de scrieri memorialistice referitoare la aceeași perioadă, Sabina Cantacuzino ocupă un loc special: ca membră a familiei Brătianu, cunoaște bine mai toate figurile politice importante ale vremii și este pe deplin convinsă de justețea ideilor și demersurilor fraților săi (confirmate, la urma urmei, de istorie); pe de altă parte, caracterul integru, principiile ei morale inflexibile sunt o garanție de judecată dreaptă a oamenilor și faptelor, despre care povestește cu aceeași vervă, inteligență și fin spirit de observație ca în primul volum.
Cartea a fost completată cu o serie de însemnări răzlețe ale autoarei, începând cu evocarea doamnelor de onoare ale reginei Elisabeta și sfârșind cu pagini de jurnal privind rebeliunea legionară (ianuarie 1941), și se încheie cu un arbore genealogic al familiei Brătianu.
„Sabina [Cantacuzino], Tanti Bi (cum o chemam noi cu toții – copiii), era un personaj extraordinar… Avea o prestanță de regină. Deși mică, părea și devenea chiar, în chip misterios, mare. Era frumoasă ca doamnă bătrână, bătrână, o frumusețe imperială și doar aparent distantă, aristocratică… Se plimba repede și energic, zilnic, la Șosea, de la un capăt la celălalt și înapoi, sau în pădurea, pe atunci pustie și minunată, de la Băneasa… Povestea minunat episoade din copilăria lor [a fraților Brătianu]… Era foarte cultă. Iubea și cunoștea muzica în profunzime. În casa ei se dădeau concerte de cameră și cânta sonate George Enescu… Mai ales avea un mare simț al dreptății și egalității. Ea a organizat și întreținut căminul de copii cu primul sistem Montessori aplicat în țară. La fel, tot ea a înființat și și-a dat timpul și energia ei totală pentru un cămin de bătrâni, model… Trăia singură de tot în casa ei atât de frumoasă, înconjurată de mobilă, tablouri și bibelouri minunate… Avea o vitalitate și o agilitate absolut extraordinare până s-a îmbolnăvit… Nimeni din familie nu a știut că e bolnavă, nimeni… Tanti Bi detesta slăbiciunea, lăcrămarea, văicăreala, mila. Era o stoică.“ (Pia PILLAT, în Sufletul nu cunoaște distanțele)