Cum se întoarce la Postdam, în seara zilei de 28 iulie, Wilhelm al II-lea îi trimite o telegramă lui Nicolae al II-lea. I se adresează cu „mon cousin”. Dincolo de apelativul familiar, cei doi chiar erau veri și, împreună, ei erau veri și cu regele Angliei. Toți trei corespondau în engleză. Wilhelm îi scrie țarului că el urmărește cu neliniște ceea ce se întâmplă în Rusia și promite sprijinul său pentru a-i face pe austrieci să ajungă la o înțelegere cu el. Peste câteva ore țarul îi răspunde că războiul pornit de Austria contra unui stat neputincios ca Serbia a umplut Rusia de indignare. „Pentru a încerca să se evite o calamitate, cum ar fi un război european, te rog, în numele vechii noastre prietenii, să faci tot ce poți pentru a împiedica aliații tăi să meargă prea departe”. La 29 iulie, devreme, Poincaré și Viviani debarcă din cuirasatul „France” la Dunkerque. Și se îndreaptă în grabă către Paris. Abel Ferry, care era atunci subsecretar de stat la Externe, notează în însemnările sale că nici președintele francez, nici primul ministru nu credeau în acea dimineață că erau deja în război. Se mai spera într-o soluție localizată, doar într-un război între Austro-Ungaria și Serbia?
La 29 iulie, la amiază, Poincaré și Viviani ajung la Paris. Multă lume la Gare du Nord. Entuziasm patriotic. La Elysées, unde sunt adunați toți miniștrii, ei află că țarul a început mobilizarea. Ambasadorul Franței la Sankt Petersburg, Maurice Paleologue, fără să comunice la Paris, îl asigurase pe Sazonov că Rusia va fi susținută de Franța. Poincaré nu-i reproșează amabasadorului gestul, îi trimite doar o telegramă ca să-l îndemne pe țar să evite orice provocare.
La Potsdam generalii germani insistă pe lângă Wilhelm cu pericolul pe care-l reprezintă inițiativele rusești și cer mobilizarea. Gottlieb von Jagov, ministrul de Externe al imperiului, trimite o telegramă lui Sazonov, atrăgându-i serios atenția asupra pericolului continuării mobilizării.
La Paris, Poincaré tot nu crede că războiul e iminent. Nici liderii socialiști adunați la Bruxelles pentru Congresul Internaționalei a II-a nu credeau. Jaures tocmai ține un discurs fulminant contra războiului. Circa 10.000 de oameni îl aclamă.
În după-amiaza de miercuri, 29 iulie, kaizerul, în consfătuire cu șefii militari germani, are un moment de luciditate și le declară că ar fi o nebunie să se înceapă un război general. Dictează o altă telegramă pentru Nicolae al II-lea. Îi cere să rămână spectator în conflictul cu Serbia pentru a nu angaja toată Europa în război. Două ore mai târziu țarul îi răspunde că ar fi bine dacă s-ar încredința conflictul sârbo-austriac Conferinței de la Haga. Wilhelm ripostează că orice mediere e imposibilă atâta timp cât Rusia se mobilizează contra Austriei. Și îi cheamă pe ministrul de Război Erich von Falkenhain, pe șeful statului major Ludwig von Moltke (foto) și pe cancelarul Bethmann-Holllweg. Toți insistă cu decretarea mobilizării.
În noaptea de miercuri spre joi, 30 iulie, Nicolae al II-lea nu doarme. În timpul zilei primește șefii militari și pe președintele Dumei. La ora 4 după-amiază, semnează ucazul care decreta mobilizarea generală. 9 milioane de oameni urmau să îmbrace haina militară. La Paris, în aceeași zi, generalul Joffre cere ministrului de Război ordinul de mobilizare. Poincaré și Viviani ezită. Viviani întreabă Londra dacă rămâne fidelă Triplei Înțelegeri. Atrage atenția că nu Franța provoacă războiul, trupele sale fiind reținute la 10 km de graniță.
În noaptea de 30 spre 31 iulie toată armata austro-ungară e mobilizată. Mașinăriile militare încep să intre în funcțiune. În aceeași noapte se întoarce și Jaures de la Bruxelles. Le declară ziariștilor că proletarii nu vor război. Și pacea mai poate fi salvată de intervenția diplomatică a Angliei.
Vineri, 31 iulie. Lumea vorbește peste tot de planul Schlieffen. Creatorul lui, generalul Alfred von Schlieffen, murise în 1913 (von Moltke îi luase locul). În esență, ceea ce propunea generalul german era depășirea în viteză a francezilor și rușilor. De aceea, von Moltke, Falkenhayn și Bethmann-Hollweg îi cer lui Wilhelm al II-lea să proclame starea de pericol de război. Orice zi era extrem de importantă pentru germani. Orele 13.00, Wilhelm proclamă ordinul cerut atât de insistent. Dar o oră mai târziu îi telegrafiază din nou lui Nicolae al II-lea: „Pacea Europei poate încă să fie salvată de tine dacă Rusia acceptă să oprească măsurile militare care amenință Germania și Austro-Ungaria”. Îi răspunde Nicky (cei doi împărați semnau Willy și Nicky) la ora 15.00: „Este tehnic imposibil să se oprească pregătirile militare care au fost necesare pentru a răspunde mobilizării Austriei. Noi suntem departe de a dori războiul…”. Schimbul de telegrame nu împiedica mobilizarea pretutindeni.
N-o împiedica pe continent.