Vinovații
Cine erau vinovați de războiul care tocmai începea? La Paris, prin Tratatul de pace din 1919, răspunzătoare pentru masacrul din 1914-1918 e declarată Germania. Mai mult, cum Austro-Ungaria nu mai era (și nici Rusia, neparticipantă la Congresul de pace de la Paris), Germania înfrântă ajunge să fie considerată singură responsabilă de declanșarea conflictului european și mondial. Peste primul război mondial venind al doilea, pentru care Germania nazistă era vinovată în totalitate, cu atât mai mult vinovăția Germaniei și în primul război mondial devine și mai credibilă. În istoriografie prinde putere curentul care consideră istoria Germaniei de la Bismarck încoace drept o istorie violentă și agresivă. Până și istoricii germani ajung să creadă același lucru. La Congresul al XXVI al istoricilor germani din 1964 e adoptată cu o largă majoritate teza lui Fritz Frischer (susținută trei ani mai înainte în lucrarea Griff nach der Weltmacht), de responsabilizare a Germaniei pentru declanșarea primului război mondial. Așa a fost?
Derulând istoria ultimelor zile ale lui iulie 1914 și primelor ale lui august 1914 vedem că la început e un conflict între Serbia și Austro-Ungaria, în contextul căruia atentatul de la Sarajevo tocmai fusese ultimul episod. Austro-Ungaria găsește pretextul de care avea nevoie pentru a elimina Serbia din calea expansiunii austro-ungare în Balcani. Cele două state sunt într-un conflict în care, de la început, Austro-Ungaria e susținută de Germania. Dacă Berlinul nu ar fi susținut Viena atunci, Viena ar fi fost mult mai temperată în acțiunile sale. Deci, Germania e vinovată. Dar și Serbia e susținută de Rusia. Rusia, în acest caz, e la fel de vinovată ca Germania? Nu e la fel, dar e vinovată. Vina celor trei mari puteri era aceea că nu au folosit toate mijloacele diplomatice de domolire a conflictului. Aici e și vina celorlalte state care nu intervin mai hotarât să oprească escaladarea confruntării.
Îndată ce Austro-Ungaria declară război Serbiei, Rusia decretează mobilizarea. Înainte chiar ca Austro-Ungaria s-o facă. Țarul ar fi vrut o mobilizare parțială, dar staful său militar i-a justificat neputința unei mobilizări pe jumătate. Mobilizarea rusească precipită lucrurile. Austro-Ungaria se grăbește să decreteze și ea mobilizarea. Dar mai grav era că mobilizarea rusă pune în mișcare Germania. Dintr-o dată se constată la Viena că nu poate fi vorba doar de un război al Austro-Ungariei contra Serbiei. Iar la Petersburg lumea își dă seama imediat că nu era vorba doar de un război contra Austro-Ungariei. Și în acest caz nu era Rusia aliată cu Franța? Ce urma să facă Franța? Evident, să urmeze Rusia în acțiunile sale. Nu pentru întărirea relațiilor franco-rusești fuseseră Poincaré și Viviani în Rusia? Două temeri stăruiau la Paris, aceea a intrării în acțiune a Rusiei contra Puterilor Centrale în caz de conflict cu Franța. Și aceea a participării la conflict a Marii Britanii. Mai ales în primul caz Parisul era sigur de reacția Petersburgului. Și invers. Dovadă că la decretarea mobilizării țarul anunță ambasada Franței în Rusia și nici nu mai așteaptă răspunsul acesteia, care oricum era pozitiv, Maurice Paleologue făcându-l cunoscut fără să mai consulte Parisul.
S-ar mai fi declarat războiul dacă Franța ar fi oprit Rusia în 1914? Probabil că nu atunci, dar un astfel de gest nu intra în logica orientărilor diplomatice și militare ale momentului 1914. După cum nici atacarea Belgiei și Luxemburgului și călcarea în picioare a neutralității lor nu puteau lăsa indiferentă Marea Britanie. Atacarea era „justificată” în concepția germană de punerea în aplicare a planului von Schlieffen, respectiv de împiedicare a unui război pe două fronturi purtat de germani. Iar reacția britanică de intervenție era „justificată” de împiedicarea supremației germane pe continent ceea ce ar fi amenințat poziția Angliei în Europa și în lume. Logica militară și logica diplomatică și-au dat mâna în 1914. Fără îndoială de declanșarea războiului în 1914 sunt vinovați austro-ungarii și germanii și fără îndoială că rușii, francezii și englezii au intrat în conflict nu doar pentru ca cei dintâi să aibă cu cine se bate. Au făcut-o și unii și alții pentru a-și apăra interesele lor în acel moment. Și, în aceste condiții, chiar e indiferent cine e mai vinovat de declanșarea primului conflict mondial. Toți sunt vinovați. Și statele mici sunt vinovate sau numai statele mari?. Cu cât statele beligerante au fost mai mari sau mai puternice, cu atât vinovăția lor a fost mai mare. Dar în toate cazurile această vinovăție e prezentă. De dezvoltarea pașnică a lumii în care trăim suntem responsabili toți.