Emigrație și imigrație
Autoritățile țariste încurajează emigrările. Și până în 1905 numeroși țărani basarabeni luaseră drumul depărtărilor rusești. Mulți se duc în Caucaz sau în Siberia. Nu puțini sunt aceia care părăsesc Basarabia pentru România, dezamăgiți de reforma agrară a lui Alexandru al II-lea. Procesul emigrării e paralel cu cel al imigrărilor. În Basarabia vin ruși, ucraineni, polonezi, din interiorul Rusiei sau, din exteriorul ei, bulgari, germani… Ei ocupă terenurile lăsate de turci sau de tătari, care, în fața ostilității cu care sunt tratați de autorităție ruse, preferă să emigreze. Alți coloniști se așază în zonele urbane: evrei, germani, armeni, greci. Ei sunt de regulă meseriași, negustori, cămătari, ei sunt pătura mijlocie a Basarabiei în lipsa interesului arătat de români pentru activitățile productive urbane (fapt confirmat și în România vecină) și a slabei prezențe a populației românești în orașe. De avantajele oferite coloniștilor profită îndeosebi germanii. Între 1812 și 1842 vin circa 9.000 de germani în Basarabia, cifra lor ajungând la 33.000, pentru ca, în 1919, să numere 79.000, distribuiți în 150 de localități.
La Akerman, de exemplu, germanii formează 16% din totalul locuitorilor. În sudul Basarabiei se așază și mulți bulgari și găgăuzi. Alături de germani, ei se bucură de bune condiții de viață. Ceea ce nu se poate spune despre alte etnii venite și stabilite în Basarabia, cum au fost ucrainenii, care nu ajung decât la nivelul de subzistență. Tabloul etnic se schimbă în urma acestor colonizări. Între 1861 și 1878, românii mai sunt între 67,4% și 75% din total. Recensământul general al populației din 1897, primul de amploare din istoria Rusiei, constata doar 1.935.412 locuitori în Basarabia, respectiv 84%, adică 1.642.080, la sate și 15%, adică 155.774, la orașe. Dintre aceștia, surprinzător, doar 920.919 erau români (moldoveni), ceea ce însemna 47,58% din populație. Urmau alte etnii: ucraineni – 382.169 (19,75%), 228.168 evrei (11,79%), 155.774 ruși (8,05), 103.225 bulgari (5,33), 60.206 germani (3,11), 57.045 găgăuți (2,95), țigani, polonezi, armeni, greci… Cu prilejul acestui recensământ au fost aplicate toate metodele posibile pentru formarea unei alte imagini a provinciei, mult mai rusească decât era de așteptat. Au fost înregistrați drept ruși toți cei care cunoșteau cât de cât limba autorităților.
Prin acest procedeu, românii „scădeau” la 47,6%. Un număr exagerat de mic, în evidentă contradicție cu recensămintele neoficiale de mai înainte sau de după 1897. Funcționarii care au făcut recensământul erau toți ruși și ortodocși (mulți erau preoți recrutați cu acest prilej), reprezentând puterea imperială și datele obținute au fost apoi folosite pentru subordonarea autonomiilor locale organelor administrației centrale (de aici și rezistența opusă de populație în multe zone). Rezultatele din 1897 intră în contradicție cu recensămintele paralele din 1862. Primul, coordonat de căpitanul Zașciuk, a dat românilor un procentaj de 66,4%. Al doilea, al etnografului de Pauly, a dat cifrele: români 67,4%, ucraineni 10,9%, evrei 7%, bulgari 4,9%, ruși 3,4% etc. În 1871 proporția românilor se menținea la 67,4% sau chiar la 68%, după consemnarea lui Obrucev. Recensământul din 1897 a fost infirmat chiar și de datele publicate de departamentul militar, potrivit cărora în Basarabia în 1900 românii erau 52%.
Schimbări sociale
Reformele lui Alexandru al II-lea au efect slab în Basarabia. În agricultură disproporția de proprietate era pronunțată și după 1861 (de fapt, 1869, adică din anul în care încep să se aplice și în Basarabia reformele lui Alexandru al II-lea). Circa jumătate din pământuri era în stăpânirea marilor proprietari, 23% din țărani nu aveau pământ deloc. Singurul câștig capitalist era un început de proprietate mijlocie, de 20-300 deseatine. Se încurajează procesul de stratificare socială din lumea satelor. Prin reforma agrară din iulie 1868 pământul nu e dat obscinelor (sau la ceea ce se numea mir), ci familiilor. În acest fel 450.480 de țărani devin proprietari pe loturile lor de pământ (262.536 de origine română, 94.480 de alte etnii). Dar nu toți țăranii reușesc să-și mențină lotul lor de pământ (care la împroprietărire se întindea de la 1 la 8 ha). Pământul ajunge într-un ritm foarte încet în mâinile țăranilor. Loturile sunt prea mici (având în vedere că în Basarabia agricultura era aproape numai extensivă). Reforma nu a creat pășuni pentru vite, iar instrumentele financiare lipseau. Abia în 1882 e creată o Bancă Țărănească. Băncile populare se mișcau cu dificultate. Un ucaz al lui Nicolae al II-lea din 1908 încearcă să dea acestor bănci mai multă putere pentru a transfera, prin intermediul lor, pământul de la marile proprietăți la cele mici. Până în 1917 se distribuiseră în Basarabia 2.108.732 ha. Alte 48.095 ha sunt repartizate prin Banca Țărănească.
Reforma agrară îngăduie astfel formarea unei proprietăți mijlocii. În 1877 doar 37,6% din loturi erau de 5 desiatine (o desiatină însemna 1,09 ha). Proporția lor ajunge la 56,9% în 1905. Proprietățile între 20-300 de desiatine, de unde înainte de 1877, erau foarte puține, după 30 de ani ajung la un număr de 7.000. Faptul semnifica desigur că mulți dintre țărani își pierduseră loturile. În 1905, 23% dintre țărani nu au în posesie nici măcar un hectar. Agricultura profită de fertilitatea mare a solului și produsele sale au căutare pe piețele externe, dar și în interiorul Rusiei (mai ales producția de vin și fructe), dar agricultura „nu a fost capabilă să facă un salt decisiv de calitate”. Se constată o slabă folosire a sistemelor de irigație, o insuficientă extensie a cultivărilor, o rea stare a drumurilor, sărăcie și înapoiere a mijloacelor tehnice folosite. Se constată și o slabă cunoaștere a practicii cultivărilor agricole, deopotrivă la micii ca și la marii cultivatori agricoli. Se cultivau aceleași soiuri zeci de ani în șir, cu consecințe distructive pentru terenurile agricole. În același timp dominau în agricultură cămătarii și speculatorii.
Rusificarea nu împiedică popularea Basarabiei cu alogeni. În toate serviciile administrative sunt aduși funcționari din alte părți ale imperiului rus. Dintre angajații poliției doar 11% sunt români, față de 64% ruși, 16% ucraineni. În administrația sanitară românii sunt 17% față de 55% ruși… Această situație nu se poate explica doar prin inapetența românilor pentru meserii urbane. Ceea ce se constată e o politică de stat.
Încă mai funcționa în societatea rusă principiul non amestecului statului în chestiunile religioase. Politică la care se renunță după 1870. În Basarabia această schimbare coincide cu venirea arhiepiscopului Pavel Lebedev (23 iunie 1871). Lebedev era un slavofil foarte convins. Credea în datoria și capacitatea poporului rus de a proteja micile popoare din sud-estul Europei și credea că rușii sunt zidul de care se loveau ideile politice și sociale din Apusul Europei. În același timp era ferm atașat ideii de atotputernicie a țarului în societatea rusă. Cu astfel de idei era inevitabil un adept al acțiunii de rusificare. Supușii ortodocși ai țarului nu se puteau instrui decât în școli rusești. Și el depune toate eforturile ca în Basarabia să nu mai funcționeze decât școli cu limba de predare rusă. Până în 1912, în cele 1.709 școli elementare și în cele 56 secundare învățământul se făcea exclusiv în limba rusă.
Slujbele în biserici se fac numai în limba română. Arhiepiscopul nu ezită să închidă bisericile care nu se supuneau, ceea ce provoacă în multe locuri acțiuni de rezistență pasivă (stundismul).
Întreg sistemul școlar e reorganizat, sunt elaborate noi programe care prevăd învățământul în limba rusă a tuturor materiilor predate, se înființează noi școli pe lângă mănăstiri, se instituie un control regulat al învățământului de către trimișii mitropolitului, inclusiv în școlile de pregătire a învățătorilor. Și întreaga politică școlară este făcută exclusiv în limba rusă și pentru cunoașterea acesteia. Sunt implicate în acest proces de control al învățământului și zemstvele, organele administrative locale. La propunerea ministrului Instrucțiunii, Dimitri Tolstoi, la 3 februarie 1871 țarul Alexandru al II-lea interzice învățământul în limba română în districtele basarabene Chișinău, Hotin, Orhei, Bălți și Soroca. Sunt organizate cursuri pedagogice la Chișinău, dar și în alte centre pentru pregătirea învățătorilor ca să predea elevilor exclusiv în limba rusă. E întărit rolul învățătorului la sate, care și până atunci fusese o persoană foarte importantă pe scara socială a societății ruse. Se iau măsuri până și pentru a împiedica elevii de a comunica între ei altfel decât în limba rusă. Se împiedică în continuare apariția oricărei publicații în limba română. Se interzice intrarea în Basarabia a oricărei publicații în limba română și serviciile de poliție controlează și sechestrează la graniță. Limba rusă e folosită în exclusivitate și la lecțiile ținute la școlile duminicale și la cele de adulți destinate să combată analfabetismul.
Dar, cum observa istoricul italian Alberto Basciani, toate aceste măsuri nu au ca efect și o cunoaștere mai largă a limbii ruse. Întreaga campanie dezlănțuită pentru învățarea limbii ruse – aproape toate activitățile didactice au fost subordonate acestui scop – e un insucces evident, un faliment, în Basarabia, mai cu seamă în zonele rurale, unde, de fapt, era marea majoritate a populației. Episcopul Basarabiei Serafim, în 1910, îl înștiința pe procurorul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse despre situația din Basarabia: „La numirea mea la Chișinău mi s-a indicat tendința existentă în clerul moldovenesc spre separatism și autocefalie a Bisericii moldovenești, precum și mișcarea națională din Basarabia, manifestată prin dorința preoțimii de a face serviciul religios pe limba lor, prin traducerea cărților bisericești și a manualelor în limba moldovenească, prin editarea revistei bisericești moldovenești, prin formarea cântărilor bisericești în moldovenește și în predarea în școlile parohiale și în școlile spirituale a limbii moldovenești… Lupt contra partidului separatist, care tinde să învețe pe moldoveni limba cultă românească… Poporul încă nu știe deloc limba rusească; masa principală a populației nu înțelege limba rusească bisericească. De aceea când slujba se face pe slavonește, moldovenii stăteau în biserică neînțelegând, iar apoi au început să se dezvețe de a merge la biserică și în sfârșit s-au oprit cu totul în dezvoltarea religioasă, au început să cadă mai mult în vicii și superstiții”.