Trezirea națională
După 1860, și mai cu seamă după revoluția poloneză din 1863 și în rândurile basarabenilor, a păturii lor culte, crește un curent de descoperire a propriilor origini etnice române. În 1863, de pildă, frații Cotruță propun folosirea limbii române pentru actele legislative, deoarece marea majoritate a populației nu înțelegea rusește. Mișcarea națională panromânească rămânea totuși foarte slabă în Basarabia. Era ca și cum Basarabia și populația română de aici nici n-ar fi existat, cum pesimist se exprima Take Ionescu. Baronul Velio, guvernatorul civil al Basarabiei, îi considera pe unii tineri români care aveau gânduri românești drept „un pumn de visători”, nepericuloși, fără nicio posibilitate de răspândire a propriilor idei. Intelectualii români în Basarabia erau puțini, erau într-o „absolută minoritate”: 17,2% dintre medici, 18,3% dintre educatori, 11% dintre judecători…
Ei constituiau doar 14% din populația urbană și erau eliminați din cadrul manifestărilor culturale mai importante. În tot secolul al XIX-lea nu e niciun ziar în limba română. Nu exista nici în altă limbă, cu excepția buletinului guberniei, Bassarabskaia Oblastinje Vedomosti, care apare din 1854. Din 1867, și eparhia din Chișinău publică un notițiar religios, Bessarabskjie Eparhialnija Vedomosti, care pentru o scurtă perioadă, între 1867-1871, are și un supliment în limba română. Doar în primii ani ai secolului XX apare Mesagerul Basarabiei, din care nu ni s-a păstrat niciun număr. Unii tineri basarabeni suferă influențe narodniciste: Ion Pelivan, Petre Cazacu, Constantin Stere, Zamfir Arbore-Ralli.
Alții sunt sub influența ideilor marxiste, cum este cazul grupului marxist moldav, de la Universitatea din Dorpat, din Estonia. Dezechilibrele și inegalitățile sociale din orașele basarabene determină și violențe antisemite, ca aceea din aprilie 1903 sau octombrie 1905, motiv pentru care între 1902 și 1905 câteva zeci de mii de evrei basarabeni părăsesc teritoriul dintre Prut și Nistru. Revoluția din 1905 trezește și în Basarabia curentul redeșteptării naționale. Încercarea tinerilor de a edita ziarul Deșteptarea nu reușește. Vine la Chișinău Constantin Stere, omul de acțiune și de talent organizatoric, care, după activitatea sa narodnică în Basarabia, și arestarea sa de poliția țaristă, izbutise să fugă în România. Se reîntorcea în Basarabia unde, alături de Ion Pelivan, reușește să dea consistență și un program mișcării naționale locale. „Fondarea ziarului Basarabia a avut o enormă repercusiune politică.
În jurul combativei sale redacții se naște primul grup conducător politic din istoria Basarabiei: avocatul Emanoil Gavriliță, magistratul Ion Pelivan, publicistul Pan Halippa (foto), învățătorul Nicolae Popovschi, studentul Ion Inculeț, studenții seminariști Alexie Mateevici, Gheorghe Stârcea și Teodor Inculeț. Ei constituie nucleul principal de redactori ai ziarului. Lor li se adaugă alți circa 30 de colaboratori de cele mai diferite proveniențe sociale. Ziarul e purtătorul de cuvânt al Partidului Național Democratic și al programului de revendicări politice și sociale al acestuia. Se publică proze și poezii patriotice, precum Cântarea României a lui Alecu Russo, Doina lui Eminescu, Deșteaptă-te Române a lui Andrei Mureșanu, se publică biografii ale personalităților din Regat. Orientarea ziarului e clar unionistă. Nu întâmplător redacția ziarului e devastată în iunie 1906, iar în martie 1907 publicația e desființată. Pelivan și Halippa își continuă studiile la Universitatea din Iași, unde era deja mare grupul studenților basarabeni (rectorul Universității ajunge C. Stere, care se și străduiește să aducă basarabeni la Iași, oferindu-le burse de studiu).
Curentul iredentist din Basarabia e combătut de autoritățile țariste nu doar prin măsuri polițienești, ci și prin mijloace mai subtile, cum era încurajarea moldovenismului care să contracareze românismul. Așa apare ziarul săptămânal Moldovanul, condus de Gheorghe Madan și finanțat de guvernatorul Basarabiei Haruzin, cu acordul primului ministru Stolypin. În același contest trebuie amintit și activismul cultural al mitroplitului Gurie, care în 1906 deschide la eparhia de la Chișinău o tipografie cu publicații strict scolastice unde în 1910 apare și o gramatică a limbii române (în Basarabia era interzisă orice publicație în limba română).