C. Stere: Definirea sensului relațiilor românilor cu Rusia
Stere reia corespondența dintre istoricul german Hans Delbruck și cel rus Piotr Mitrofanov din aprilie-iunie 1914, în care istoricul rus lămurește cu claritate că pentru Rusia chestiunea balcanică nu e une guerre de luxe, nu este un vis de aventură al slavofililor, este o necesitate economică și politică esențială. Bugetul Rusiei se bazează pe export. Și două treimi din acest export trec prin porturile din sud și prin strâmtorile Bosfor și Dardanele dominate de otomani. „Numai stăpânirea Bosforului și a Dardanelelor poate pune capăt unei situații intolerabile, pentru că existența unei puteri mondiale ca Rusia nu poate atârna de la… arbitrariul străinilor”. Drang nach Suden este o politică esențială pentru Rusia și din cauza slavilor din Peninsula Balcanică ce nu puteau fi părăsiți. Din punctul de vedere al Rusiei cine se opunea acestui mod de a vedea al ei era considerat un dușman. Și principalul stat care i se opunea era Germania. „Câtă vreme situația va rămâne neschimbată drumul la Constantinopol duce prin Berlin”. Concluzia istoricului german era clară: Rusia voia război pentru că voia Constantinopolul și preponderență în Balcani și Germania o împiedica. Stere îi mulțumește lui Mitrofanov pentru că nu se complică în sentimente și pretexte fățarnice privind libertatea națională a popoarelor din Balcani. Tendința istorică irezistibilă spre sud a imperiului rus explica acele repetate invazii ale Rusiei și rezuma istoria relațiilor românilor cu Rusia din ultimele două veacuri. „Noi stăm direct în calea acestui Drang nach Suden”. Sensul relațiilor românilor cu Rusia era astfel definit. Și Stere putea remarca cu ironie că dintre toți oamenii politici ai României avuseseră dreptate beizadea Grigore Sturdza, care cerea o politică externă alături de Rusia și tatăl lui, care, în timpul domniei sale din Moldova cerea voie consulului rus pentru a merge la băi sau găsea normal ca același consul rus să-și permită să refuze a-i da mâna în public. C. Stere îl cita și pe L.A. Casso, ministru la Petersburg la 1913, care, în cartea sa „Rusia la Dunăre”, expunea fără jenă planurile Rusiei privind împărțirea țărilor române de-a lungul timpului. Între altele el dădea și atitudini ale diverșilor oameni politici ruși în ceea ce îi privea pe români (este citată și afirmația lui F.P. Fonton, diplomat și la București, potrivit căruia spațiul românesc era o pană între popoarele slave ale Balcanilor, o stavilă care împiedica unirea lor: „Dacă în locul acestor români ar fi locuit aici sârbii sau bulgarii, cât de simplu s-ar fi dezlegat atunci chestiunea orientală sau slavă”).
Tot Leon Casso e acela care preciza și cauza pentru care Rusia nu-și atinsese țelul de a fi la Strâmtori și stăpânitoare în Balcani: „neținerea în seamă a echilibrului marilor puteri europene”. Ori, constata Stere, aceasta a fost valabil până la începutul războiului mondial. După ce acesta a început „nicio forță materială nu-i mai poate opri Rusiei brațul”. Și, ironic, Stere își continua argumentația: „Nu vor da voie Franța și Anglia, aliatele de azi ale Rusiei? Ah!… Rusia biruitoare va primi tutela Angliei și a Franței, în ce privește realizarea scopurilor seculare ale politicii sale, fără ca să fie silită direct prin forță? Sau Anglia și Franța, după un război ca acela care însângerează astăzi lumea, vor porni imediat într-un alt război împotriva Rusiei, pentru a o goni din Balcani și Dardanele?” Răspunsul stătea oricui la îndemână. Și Stere citează pasaje din presă care demonstrau limpede că Rusia n-a pornit războiul fără să se asigure de susținerea anglo-franceză a cererilor sale. C. Stere nici nu bănuia câtă dreptate avea. O va afla și el după izbucnirea revoluției ruse și publicarea documentelor diplomatice ale războiului în 1917.