În Povestea vieții mele, Maria se oprește îndelung asupra felului de a fi al reginei Victoria, bunica ei, mai cu seamă când aceasta se ducea la Balmoral, la „scoțienii” ei dragi. „Privind înapoi, înspre regina Victoria, mai ales în vremurile de astăzi, pline de negare, nu mă pot opri de a mă minuna de prestigiul cu care era înzestrată” (85). Stăruie asupra vieții de la castelul Osborne, sau de la Clarence-House sau asupra regatelor de la Cowes… Maria avea talent la desen și la pictură. Și toată viața s-a bucurat îndeletnicindu-se cu pictura. Se desparte cu greu de toate câte au fost. „Întotdeauna faptul de a zice adio unui loc sau unei ființe a fost pentru mine un chin. Sunt din fire statornică și mă leg adânc de ceea ce iubesc; rădăcinile mele se întind departe și smulgerea lor e o nemiloasă durere. Îmi place să mă duc de colo-colo, dar să nu părăsesc nimic… Am cunoscut și eu mai multe dezrădăcinări, mai multe despărțiri și părăsiri și toate au fost dureroase”. Dureroasă a fost la 12 ani părăsirea castelului Eastwell. Tatăl ei a fost numit comandor al flotei mediteraneene, care avea Malta drept cartier general. Așa că toată familia se mută în Malta. Maria descrie extaziată trezirea ei dimineața la San Antonio, în mijlocul unor pete colorate ce îmbătau tot locul cu o miasmă desfătătoare care venea de la iasomie, înflorită din belșug, de la mușcate, înalte cât un pom, de la verbine, trandafiri, smocuri mari de crizanteme albe, micșunele, narcise, anemone și atâtea altele flori necunoscute în emisfera nordică. Peste amestecul de flori pluteau mii de albine și de fluturi. „Văzduhul părea viu în milioanele de aripioare”.
Prima imagine a Maltei era încântătoare. Ea e îmbogățită în zilele următoare cu trandafiri, unii mari, galben deschiși, cu bougainvilla, cu crânguri umbroase și pârâiașe de apă curgătoare pe sub ramuri veșnic verzi, cu micșunele albastre, violet închise, cu pomi de piper… O minune pentru niște fete sensibile venind din recele nord. „Fiecare lucru însemna o noutate, o descoperire. Casa însăși era mare, cu nenumărate lungi încăperi, podite cu lespezi și lungi cerdace ce se sfârșeau în terase prelungite, în grădini așezate una peste alta. „Totul părea o lume aparte, încâlcită, ademenitoare, un nesecat izvor de descoperiri”. Părinții copiilor erau foarte iubiți la Valeta. Prin casa lor se perindau o mulțime de oaspeți, mai ales ofițeri. Vasele din port erau și la dispoziția copiiilor. Mai ales vasul Alexandra foarte des pomenit în Povestea. La mare preț sunt caii. Al ei e un roib „încântător și plin de foc”. Îl botează Rubin. „Viața la Malta era încântătoare, dar Malta cu Rubin fu un adevărat rai”. În Povestea sunt numeroase descrieri ale unei Malte necontenit descoperite. Dar… tout passe…, cum adesea scrie Maria. O viață fără dezamăgiri, fără deziluzii, fără nicio notă discordantă, o viață de fericire și bucurie pentru Maria, surorile, frățiorul și părinții ei se termină odată cu sfârșitul slujbei tatălui în Mediterana. „Ni se părea că ni se rup inimile în bucățele”. Maria simte că ceea ce fusese în Malta n-o să mai fie niciodată. Nu doar pentru că nimic nu se putea compara cu Malta, dar mai ales pentru că se ducea vârsta, se duceau anii și nu se mai întorceau. Tout passe..., nu încetează să repete Maria în Povestea sa.
„Cu plecarea din Malta, începu în viața noastră o nouă fază. Treptat, treptat, ne făceam mari și grădina raiului se ștergea cu încetul rămânând în urmă”. Familia Mariei nu mai are casă la țară în Anglia, Și, desigur, copiii trebuiau să urmeze studii mai temeinice. Și rămân toți la Coburg și copiii fac studii cu profesori germani. De locuit au castelul Rosenau (numit și Edinburgh), care e refăcut de mama lor (care refuză însă să introducă și electricitate, socotind a fi nepotrivită cu caracteristica vechiului castel). Castelul acesta intră treptat în atmosfera vieții lor. Maria îl consideră chiar una din „dragostele pierdute ale vieții mele”. Mama ei este și aici „miezul tuturor lucrurilor”. Ea domină totul și toate: administrarea casei, desfășurarea programului lecțiilor, curățenia și îngrijirea casei. „Mama, mai mult decât orice ființă ce am cunoscut vreodată, și-ar fi tăiat nasul ca să facă necaz obrazului, după cum sună vechea zicătoare”. Copiii luau lecțiile fiecare separat. În ceea ce o privește, Maria studia istoria, geografia, aritmetica, botanica, literatura, religia, istoria naturală, pictura, limba franceză, muzica și gimnastica. Nu strălucea la nicio materie și nu se străduia mai mult decât era necesar. Între lecții sunt și cele de dans. Acum învață să danseze valsul în trei timpi, polka, schottisch, mazurka, galopul, cadrilul și lancierul. În fiecare duminică mergea la teatrul din Coburg, unde se jucau opere, operete, comedii, drame, piese clasice. Așa copiii fac cunoștință cu Wagner, Shakespeare, Wagner, Bizet, Mozard, Verdi, Meyerbeer, Donizetti. Mersul la teatru era un mijloc foarte plăcut de desăvârșire a educației. Cea dintâi operă preferată de ei este Fecioara din Orleans, a lui Schiller. Ulterior sunt și altele: Egmont, de Goethe, Hoții, de Schiller, Carmen Vasul fantomă, Tannhauser, Africana. E perioada în care la Coburg decorurile teatrului sunt realizate de Bruckner, renumit în toată Germania.