Pestii de acvariu au memoria foarte scurta. Pana sa atinga un perete, uita si reiau cursa. Miscarile lor n-au nimic armonic, traiectoriile lor sunt agitate, unduioase, cu spasme sau lansari spre un ceva fatalmente limitat. Sa nu uitam hrana si schimbarea apei.
Ne putem reprezenta modul in care traim astazi in Romania si prin imaginea de mai sus. Sau prin altele. Putine, foarte putine dintre cele posibile permit bucuria, credinta intr-un proiect existential dus pana la bun sfarsit. Intr-o carte aparuta recent (Clipa eterna), Michel Maffesoli regandeste paradigma existentialului astazi din perspectiva reintoarcerii tragicului: intre altele, el propune spre reflectie un paradox care face diferenta intre societatile moderne, centrate pe rezolvarea problemelor, si cele postmoderne, unde viata sociala se confrunta cu “tensiunea tragica creata de aceste probleme”. Aceasta tensiune, spune autorul, “confera o dimensiune eterna clipei, efemerului cotidian si ritualurilor sale traite cu intensitate”. Faptul acesta explica modificarea extraordinara a perceperii duratei, a raportului intre ceea ce dorim si ceea ce putem, raport inscris fatalmente intr-o secventa temporala pe care o numim viata noastra. Daca, insa, tragicul postmodernitatii este definit numai prin conjunctura temporala, eludand valoarea memoriei, desigur ca bucuria si credinta intra intr-o “logica dinamica a contradictoriului”.
In fond, in cazul uneia dintre putinele arte vii, cum este arta spectacolului teatral, de pilda, credinta in ceva ce nu este inca – lumea spectacolului finit – e determinarea fundamentala. Pentru pregatirea sa, a acestui mod de a crede, dincolo de bazele pedagogice, conceptuale ale invatamantului de specialitate – discutabile astazi la noi, dar nediscutate, de fapt, de foarte multi ani -, dincolo de calitatea profesionala a acelora care orienteaza viitoarele traiectorii ale profesionistilor artei spectacolului, este evident ca devine importanta comunicarea pentru public a ceea ce este astazi tensiunea creata de problemele noastre reale sau de problemele inventate pentru ca noi sa facem mereu cursele scurte pana la peretele acvariului.
Cum ne putem da seama daca astazi mai e vizibila credinta in proiectul existential? Lumea romaneasca de acum pare complet scindata intre intre un proiect al comunismului neconsumat, ajuns pana in 1989 la faza in care memoria nu mai functioneaza, e inghetata, si un proiect cetos care favorizeaza exacerbarea disarmonica a clipei, a duratei scurte, macerand proiectia pozitiva a memoriei. Spasmele, traiectoriile noastre curioase, lansarile noastre retezate sunt sacrificiul cerut pentru o oficiere al carei zeu este absent. El are adesea chipul travestiului, mastile carnavalesti declanseaza bucuria clipei, traita tragic, intre frivol si neputinta. Si atunci, revenind la ideea de teatru si de educatie, cum poate fi surmontata aceasta inadecvare la un prezent absorbit de un viitor calculat functionareste, al carui trecut pare sa nu mai aiba valoare decat nostalgic, omagial? Dar, pentru fiecare, trecutul inseamna altceva, ca si prezentul, ca si viitorul. Iesirea din comunism si intrarea in democratie, petrecute ca atunci cand esti prins de o usa care se invarte continuu – daca vrei sa intri, trebuie sa te smulgi repede, sa faci pasul inainte, daca nu, esti din nou afara -, nu are cum, intr-un interval atat de scurt, sa modifice tensiunile Est-Vest pentru care cateva generatii au fost antrenate asiduu. Reflexele mostenite dispar greu, mai ales cand nu a fost schimbata… apa din acvariu.
Oare atat de invocata absenta a valorilor, a reperelor morale nu ascunde, dincolo de ipocrizia noastra, si o neputinta ? Tot astfel cum, intr-o imprejurare colocviala unde suntem oameni din mai multe tari, ceea ce spui, ceea ce se aude tradus sau nu, ceea ce se intelege sunt concurate de modul in care spui, de ceea ce poate fi citit pe fata ta, pe intreg corpul tau. Din aceasta concurenta ramane, evident, imaginea celor spuse. Iar clipa noastra eterna e o speranta mai degraba intr-un timp care nu mai e al nostru. Decat, poate, printr-un alt mod al culturii.