Am hotărât să mai zăbovesc puțin asupra subiectului despre care am scris cu două săptămâni în urmă. Anume asupra unor cifre care sunt nu doar măsura economiei românești dar și a „halului” de evoluție a societății românești, în ansamblu. Cu ajutorul colegilor de la Ziarul financiar am calculat, pe baza unor date oficiale, care este valoarea evaziunii fiscale. Am obținut (la nivelul anului 2012) suma de 17 miliarde de euro.
Cum cifra asta este mai mare decât pot eu cuprinde cu mintea mea puțină, am zis că nu strică s-o raportez la alte cifre, ca să văd, astfel, cât este ea de cumplit de uriașă. Iată ce am obținut:
– în anul 2013, statul a plătit pensii de cca 11 miliarde de euro. Altfel spus, cu evaziunea fiscală din 2012 s-ar fi putut plăti pensii pentru un an și jumătate;
– tot în anul 2013, statul a cheltuit cam 0,7 miliarde de euro pentru alocațiile copiilor. Asta înseamnă că din evaziunea fiscală anuală s-ar fi putut plăti aceleași alocații vreme de 24 de ani;
– bugetul Ministerului Sănătății (fără Casa de Asigurări de Sănătate) în 2014, este de cca 1,8 miliarde de euro. Adică evaziunea fiscală anuală ar putea asigura bugetul ministerului amintit vreme de 9 ani;
– beneficiile totale pentru statul român calculate și trâmbițate de firma care dorește să deschidă exploatarea de la Roșia Montană ar fi de aproximativ 4 miliarde de euro. Asta înseamnă cam cât valoarea evaziunii fiscale pe un singur trimestru;
– valoarea rezervei de aur a BNR este de 3,2 miliarde de euro, ceea ce înseamnă cam două luni și ceva de evaziune fiscală;
– dacă luăm în calcul un preț mediu de 8 milioane de euro pentru un kilometru de autostradă, atunci înseamnă că, din evaziunea fiscală anuală, am putea construi cam 2.100 de kilometri.
Astfel contextualizată, grozăvia evaziunii fiscale devine cât se poate de evidentă pentru orice nepriceput (ca mine) în ale economiei.
Și nu mă pot reține să nu speculez că marea miză a nemiloaselor „bătălii electorale” o reprezintă nu construcția de autostrăzi, nu sporirea rezervei de aur a BNR, nu creșterea pensiilor și a alocațiilor, nu construcția unui sistem de sănătate cel puțin decent. Nu mă pot împiedica să suspectez că adevărata miză a accederii la „pârghiile puterii” o reprezintă colosala valoare a evaziunii fiscale…