Paula Scalcău
Hellenism in Romania. An Illustrated HistoryEditura Omonia
Cuvânt înainte de Georgeta Filitti. Cel mai recent titlu al Editurii Omonia din București reprezintă o sinteză cronologică în limba engleză, ilustrată integral color, care focalizează momentele-cheie ale prezenței grecilor în spațiul României de azi. Elenismul dezvoltat pe teritoriul de la Carpați, Dunărea de Jos și litoralul apusean al Mării Negre timp de peste două milenii și jumătate constituie, neîndoielnic, unul dintre cele mai bogate capitole ale diasporei grecești. Deși cercetat în ultimele două secole, sub multiplele lui fațete, de specialiștii români și greci, fenomenul nu s-a bucurat până în prezent de o amplă prezentare unitară, ceea ce conferă acestei apariții un merit aparte. Sinteza Paulei Scalcău urmărește afirmarea elementului elen în spațiul românesc de la întemeierea primelor colonii grecești pe litoralul Pontului Euxin, în sec. 7-6 î.Hr., până la jumătatea anului 2011. Lucrarea selectează informații din toate domeniile − economie, politică, biserică, cultură, știință, educație-învățământ, artă. Este urmărit cu atenție dialogul celor două culturi, afinitățile care au favorizat circulația cărților, a manuscriselor, a cărturarilor, subliniind perioada de apogeu de la sfârșitul sec.17 până la începutul sec. 19. Aflăm, de exemplu, că Alexandru cel Mare a traversat meteoric, în 335 î. Hr., Dunărea, pășind și el pe solul Valahiei, că Bizanțul a stăpânit secole de-a rândul Dobrogea, civilizația lui punându-și pecetea în Evul Mediu pe întreaga zonă de la nord de Dunăre, că Principatele Dunărene au fost, în sec. 14-19, un adăpost benefic pentru toți cei refugiați în fața expansiunii otomane. Numeroși greci au ocupat în acest timp cele mai înalte funcții în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, devenind episcopi și mitropoliți în Țara Românească și Moldova, principate vasale Imperiului Otoman, conduse între 1711 și 1821 exclusiv de către domni fanarioți. În sec. 19, personalități importante precum Apostolos Arsakis, Panaghis Harokopos sau Evanghelis Zappas au clădit, deopotrivă în România și Grecia, instituții care durează și azi. Se poate afirma că niciun alt popor al continentului european nu a jucat un rol atât de semnificativ în trecutul istoric al României precum grecii. Urmărind șirul traducerilor din literatura neoelenă după 1989, îndrăznim să afirmăm că în nicio țară est- sau sud-est europeană nu s-au tălmăcit mai multe lucrări decât în România. Iar astăzi Constanța, ridicat pe locul anticei colonii milesiene Tomis, este cel mai important port din întregul bazin al Mării Negre.
Cuvântul înainte, semnat de reputatul istoric Georgeta Filitti, aparatul critic (bibliografia amplă, indicele), bogatul material iconografic (cu peste 400 ilustrații), ținuta grafică, înscriu lucrarea între reperele bibliografice indispensabile ale domeniului și recomandă ediția ca pe un veritabil eveniment.
Absolventă a Facultății de Istorie a Universității Alexandru Ion Cuza din Iași, Paula-Livia Scalcău (n. 1958) este, din 1981, profesoară de istorie în municipiul Drobeta-Turnu Severin, unde s-a stabilit. Lector la Secția din Turnu Severin a Universității din Craiova, președinta (din 1995) și sufletul Comunității elene din Drobeta-Turnu Severin. Doctor în istorie (2001) cu o teză despre “Cărturarii din Ioannina în Principatele Române în secolul 19”, a semnat numeroase articole și studii privind relațiile româno-elene. Este, totodată, autoarea unor cărți de referință: Grecii din România (lucrare apărută în 2003 și reeditată, într-o versiune amplificată, în 2005), Elenismul în România (2006), De la Turnu Severin la Papingo (tradusă în 2010 în greacă și publicată la Ioannina). Ambasador al elenismului, titlu acordat de Prefectura Atenei în 2007.
Anna Maria Sigmund
Dictator, demon, demagog
Întrebări și răspunsuri despre Adolf Hitler
Editura RAO
La multe decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, această întrebare încă mai frământă mii de oameni, în special oameni tineri: Cum de nu a împiedicat nimeni ascensiunea la putere a lui Hitler? Oare laudele care i se aduceau și ovațiile poporului de rând nu erau exagerate? Cum a reușit Hitler să entuziasmeze atâția germani? De ce și-a ascuns Hitler proveniența? Să fie oare adevărat că Hitler a trăit o vreme într-un azil pentru cei fără adăpost? De ce nu a reușit nimeni să-l asasineze pe Hitler? Anna Maria Sigmund pleacă de la aceste întrebări și oferă cititorului răspunsuri bine documentate, bazate pe informații noi, descoperite recent, prezentând astfel o imagine integrală a felului de a fi al dictatorului german. “Dimensiunile umane ale lui Adolf Hitler au fost în permanență ascunse – în timpul vieții sale au dominat minciunile, și o propagandă rafinată, necunsocută până la acea vereme, afișa imagini fantomatice ale dictatorului, care, în absența unor surse obeictive, mai au și azi efect. Împreună cu alte mituri indestructibile, ele fac ca fascinația exercitată de național-socialism asupra omului de rând să fie greu de înțeles. Obiectivul acestie cărți – mai spune autoarea – este tocmai găsirea unor răspunsuri și a unor explicații la întrebări frecvente vizând persoana lui Hitler și regimul său.”