Adio esalonari! Ce urmeaza?

Ziua de 31 martie 2004 o putem declara ziua esalonarilor deoarece in aceasta zi expira termenul de solutionare a cererilor depuse in baza Ordonantei de urgenta nr. 40 din 2002. In acest context este, cred, utila o evaluare a impactului pe care aceasta ordonanta l-a avut asupra economiei Romaniei. Din punct de vedere economic, esalonarea datoriilor istorice a permis multor agenti economici decapitalizati de nivelul exagerat al contributiilor sociale si a celorlalte taxe sa revina pe linia de plutire si sa se echilibreze financiar.
Pe de alta parte, multi ziaristi continua sa vada in esalonari un mijloc imoral de ajutorare a unor preferati ai puterii. Eu cred ca acesti ziaristi, bine intentionati de altfel, se concentreaza asupra partii vizibile a aisbergului arieratelor – cei care si-au asumat plata datoriilor acumulate in conditii economice mai mult sau mai putin favorabile. Ceea ce se scapa din vedere este ca multi dintre cei care au indoieli asupra “moralitatii” acordarii reesalonarilor au beneficiat de acestea la randul lor, ca sa nu mai pomenim de multe firme care se lauda ca nu au datorii, stiind ca acest lucru se datoreaza faptului ca nici macar nu s-au mai obosit sa le inregistreze in contabilitate. De asemenea putem adauga si firmele cu datorii, preluate de cetateni straini si carora li s-a pierdut urma …
Bineinteles ca bugetul de stat a fost pagubit, dar nu de catre agentii economici care au obtinut reesalonari si si-au platit datoriile, ci de catre agentii economici care fie au intrat in faliment, fie au “disparut” odata cu noii lor proprietari. Deasemenea sunt pagube “subventiile” directe si indirecte acordate societatilor de stat nereformate, care in ciuda acestor ajutoare de stat continua sa produca pierderi, adica sa ne saraceasca pe toti.
Practic, accentul in dezbaterea publica se pune asupra faptului ca omul de afaceri X a beneficiat de esalonari si ca, astfel, bugetul de stat a fost pagubit cu Y miliarde. Aceste interpretari sunt, de fapt, dezinformari abile ale opiniei publice. Este evident pentru specialisti ca esalonarea la plata a datoriilor nu inseamna o paguba pentru bugetul de stat ci un mecanism eficace de recuperare a datoriilor. Pe durata esalonarii se platesc majorari de intarziere, astfel ca sumele datorate sunt actualizate in permanenta. insa cel mai important fapt este ca datoriile istorice se recupereaza integral, chiar daca prin plati esalonate.
Pentru comparatie, in cazul lichidarii unui agent economic (indiferent de forma de proprietate) se procedeaza, de regula, la o vanzare fortata a activelor acestuia, un proces de durata si destul de dificil in practica. De asemenea, se stie ca o vanzare fortata se face in conditii dezavantajoase, iar exemplele recente de privatizari cu termene asumate prin acorduri cu organizatii internationale sunt, cred eu, elocvente asupra pierderilor pe care vanzarile fortate le genereaza.
Asadar, aceasta ordonanta, imperfecta, ca orice intreprindere omeneasca a marcat un punct de inflexiune in relatia guvernului cu mediul de afaceri. Faptul ca s-a renuntat la aplicarea acestei facilitati este fara indoiala o optiune politica, pentru care, probabil, guvernul are destule argumente. Totusi, in viata oricarui agent economic intervin si momente in care acesta are nevoie de intelegerea creditorilor, categorie din care face parte evident si statul. In acest context, este justificata mentinerea mecanismului esalonarii datoriilor in cazul reorganizarii activitatii, atat din initiativa societatii (actionariatului) cat si in cazul reorganizarii in baza Legii nr. 64/1995, cu modificarile si completarile ulterioare. 
In incheiere, ne ramane speranta ca guvernul actual (si cel viitor) vor continua aceeasi abordare pragmatica in domeniul economic, fara intepretari emotionale ale realitatii economice, avand in vedere mentinerea unui mecanism de esalonare a datoriilor, eficace si corect. Experienta aplicarii Ordonantei de urgenta nr. 40/2002 a demonstrat ca exista solutii transparente si compatibile cu economia de piata.