Bursa a crescut cu 0,33% în ședința de ieri, într-o piață în care două tranzacții speciale cu acțiuni SIF Oltenia (SIF5) și SIF Banat-Crișana (SIF1), au asigurat aproape o treime din lichiditatea de numai 12,9 mil. lei.
Majoritatea acțiunilor au deschis sesiunea la cotații în scădere ușoară, vânzătorii fiind nevoiți să ducă prețurile mai jos pentru a-și găsi contrapartea, deși ordinele erau pentru volume reduse de titluri.
Spre închidere cotațiile au revenit spre ultimele valori din ședința de marți. Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a avansat cu 0,22%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au menținut indicele BET-NG la nivelul de la finalul sesiunii anterioare.
Acțiunile celor cinci societăți de investiții financiare (SIF-uri) au înregistrat variații mai vizibile, indicele BET-FI închizând ședința în scădere cu 0,68%. Aproape de închiderea ședinței au fost realizate două tranzacții speciale cu acțiuni SIF Oltenia și SIF Banat-Crișana în valoare de 3,7 milioane lei, cele două operațiuni susținând astfel 29% din lichiditatea totală a pieței acțiunilor.
Șeful Departamentului de Cercetare Piețe de Capital al BCR, Mihai Iulian Căruntu, crede că cei mai mulți investitori nu tranzacționează deoarece nu au încredere în evoluția economiei și nici în implementarea cu succes a acordului cu FMI.
“Dincolo de influența mișcărilor de pe piețele dezvoltate, unde bioritmul investitorilor încă nu indică un apetit pentru acțiuni drept clasă de active, profilul de risc al României rămâne unul complicat în pofida faptului că cel puțin de la jumătatea anului viitor majoritatea opiniilor arată că vom asista la o revenire sustenabilă pe creștere a economiei românești, chiar dacă avansul anual va fi mult sub potențialul teoretic al României. Administrarea fără convulsii a acordului cu FMI, inclusiv a celui care urmează să fie semnat în 2011, va fi cel mai important barometru pe care investitorii îl vor utiliza în ceea ce privește deciziile de expunere pe România”, a declarat Căruntu.
În aceste condiții investitorii nu vor reacționa la rezultatelor financiare ale companiilor, piața fiind influențată de așteptările privind evoluția parametrilor macroeconomici, potrivit analistului.
“Mă aștept ca lunile ianuarie-februarie să aducă clarificări majore în această privință și evoluția profilului de risc de țară să devină mai predictibilă. Cum această perioadă va coincide cu listarea Fondului Proprietatea, înseamnă că am putea vedea o schimbare de bioritm și de creștere substanțială a lichidității. Din fericire, Fondul Proprietatea este cel mai important eveniment pentru viitorul BVB și se va vedea impactul său pozitiv în prima lună de la listare. Raportat la lichiditatea actuală a bursei, vom asista la o dublare a valorii tranzacțiilor, în timp ce valoarea free-float-ului va fi mai mare cu circa 50%”, a continuat Căruntu.
La finalul ședinței de la București, bursele vest-europene erau în creștere cu până la 1,5%, iar majoritatea piețelor din Europa Centrală și de Est avansau cu cel mult 1%. Bursele din Croația și Slovenia erau, însă, în scădere cu 0,3%, respectiv cu 0,5%.