Declarațiile făcute la încheierea întâlnirii între
reprezentanții AOAR și FMI au ținut prima pagină a ziarelor
săptămâna trecută. Punerea lor în contextul discuțiilor purtate
este de natură să dea teme serioase de reflecție, depășind ușurința
cu care ele au fost trimise în senzațional fără o abordare reală a
semnificațiilor.
În esență, oamenii de afaceri prezenți la întâlnire, au semnalat că
banii de la FMI nu au făcut decât să asigure, pentru încă un an,
supraviețuirea incompetenței în administrația publică, fără
perspectiva vreunei îmbunătățiri a mediului de afaceri.
Mai mult decât atât, datoriile statului către sectorul privat au
crescut substanțial, contrar angajamentelor de reducere a lor, iar
în reformarea legislației muncii nu s-a întreprins nimic. Exemplele
au fost mult mai numeroase.
De cealaltă parte s-a dat impresia că reformele structurale se vor
face în contextul unui viitor acord de împrumut, prezentul acord
având rolul numai de “colac de salvare”.
Reacțiile oamenilor de afaceri, în timpul întâlnirii, au fost
edificatoare:
-dl. Arin Stănescu a ilustrat situația fără precedent din mediul de
afaceri prin creșterea exponențială a cifrelor privind insolvența,
îndeosebi în domeniul IMM-urilor. “Colacul de salvare” a funcționat
se pare, numai pentru administrație, dar nu și pentru firmele care
produc pentru piața internă;
-dl. Constantin Savu a sesizat desprinderea cursului de schimb de
economia reală;
-dl. Ion Țiriac jr. a menționat că nu este dispus să asiste la
amanetarea viitorului copiilor, după ce, ca tânăr om de afaceri în
România, vede cum s-a amanetat viitorul propriei generații.
Acesta a fost prețul asigurării menținerii unei administrații
publice incompetente și clientelare angajată în valuri successive,
prin preluarea puterii de către diverse alianțe politice.
De fapt, ceea ce s-a discutat a fost “terapia de șoc” (reloaded
2.010) – în susținerea reprezențantilor oamenilor de afaceri –
versus “transformări graduale în administrația publică”.
A surprins spre exemplu faptul că administrațiile publice au putut
încă veni cu depășiri de cheltuieli substanțiale, la sfârșitul
exercițiilor bugetare, “uitându-se” că acest lucru intră sub
incidența legilor penale și nu are de-a face cu adaptări în trepte
care să nu bulverseze sistemul.
În același timp, diferențele de abordare au devenit evidente prin
refuzul discutării oricăror măsuri pro-business menite să asigure
atragerea investițiilor în economia românească, în contextul
competiției cu țările vecine.
Concluziile reprezentantului FMI că “punctele de vedere coincid în
proporție de 90%”, ca și enumerarea “realizărilor” pentru care s-au
cheltuit banii împrumutați au fost surprinzătoare.
Ne-au lipsit, pentru o înțelegere deplină, cei 10% conform cărora
aducerea la normalitate a țării va începe ceva mai târziu, în
contextul unui eventual nou acord de împrumut!
Ar mai fi de menționat că în timpul întâlnirii am avut senzația că
plutește în aer întrebarea: dacă tot știm atât de bine ce ne
trebuie pentru a reveni la normalitate, de ce nu suntem în stare să
o facem singuri?
Și o precizare de ordin personal:
Am fost un adept al intervenției FMI din noiembrie 2008 pentru a se
evita un colaps al leului. Ceea ce realizez însă acum, este,
citându-l pe Lucian Davidescu: “Singurul moment în care un
finanțator de profilul FMI poate fi util este momentul trezirii
economiei la realitate, iar condiția fără-de-care-n-are-rost este
schimbarea unui guvern incompetent cu unul competent. Tamponul de
capital îi poate da timp să rezolve ce-i de rezolvat. Iar timpul se
numără în zile și săptămâni, în niciun caz în ani. Însă când un
guvern incompetent se schimbă cu un alt guvern incompetent, banii
FMI nu sunt altceva decât o fundătură. Un împrumut cere alt
împrumut până când se întâmplă ceva care să rupă spirala
îndatorării: trezire sau faliment.”
Florin Pogonaru este președintele Asociației
Oamenilor de Afaceri din România
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.