Salariile administratorilor Omniasig, una dintre cele mai mari companii de asigurari de pe piata, au scazut anul trecut, ca urmare a faptului ca acestora nu le-au fost acordate participatii la profit. Reprezentantii companiei spun ca profitul din 2005 va fi utilizat pentru acoperirea pierderilor din anii anteriori.
Potrivit raportului anual al Omniasig, cei sapte membri ai Consiliului de Administratie (CA) au avut anul trecut venituri brute de peste 3 milioane de lei (830.000 de euro), in timp ce in 2004 veniturile brute totale ale acestora au fost de aproape 3,5 milioane de lei (860.000 de euro).
Prin urmare, administratorii Omniasig au avut, in medie, salarii brute de peste 36.500 lei (10.000 de euro) pe luna, in scadere fata de 2004, cand veniturile lunare au fost de peste 41.000 de lei (10.200 de euro).
Din CA al Omniasig fac parte Constantin Toma (presedinte si director general), Peter Hagen (vicepresedinte), Efraim Naimer, Arion Negrila, Ionut Bogdan Speteanu, Kurt Moeller si Dan Mihai Toader. Constantin Toma a fost si unul dintre actionarii Omniasig, cu o participatie de aproape 6%, pe care a vandut-o anul trecut grupului Wiener Staedtische, actionarul majoritar al companiei de asigurari.
“Profitul de anul trecut nu a fost repartizat, fiind destinat acoperirii pierderilor din anii anteriori”, a declarat Florica Barbu, director adjunct al directiei economice.
Compania a inregistrat in 2005 un profit net de 5,4 milioane de lei (1,5 milioane de euro), in scadere usoara fata de rezultatul net din anul anterior, de aproape 5,7 milioane de lei (1,4 milioane de euro). Marja profitului s-a redus la 1,3%, de la 1,9% in 2004.
Potrivit aceluiasi raport, angajatii Omniasig au primit salarii lunare brute de circa 1.600 de lei (450 de euro), mai mult cu 25% decat in 2004.