Alexandra Catană – Lectura spațiului în poetica lui Paul Claudel și Șerban Foarță, urmată de un ciclu de poezii de Paul Claudel în traducerea inedită a lui Șerban Foarță. Prefață de Ioana Bot. “Nu este o temă ușoară, iar publicul românesc nu e familiarizat nici cu asemenea demersuri critice, nici cu asemenea literatură: regimul de care se «bucură» poezia lui Șerban Foarță în exegeză (și pe care autoarea îl sancționează implicit) e o dovadă că un anume rafinament în înțelegerea poeziei e încă floare rară. (…) Ceea ce pornise ca o lucrare de dizertație într-un master de studii literare articulat între Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din Geneva, a devenit, în timp, o carte substanțială, îndrăzneață, înaltă în idee și senină în jocurile cu cititorul pe care le propune.”

Ionuț Miloi – Geografii semnificative. Spațiul în proza scurtă a lui Mircea Nedelciu. Prefață de Sanda Cordoș. Încă o lucrare de debut despre spațiul în literatură datorată unui fost student al secției română-engleză a facultății de Litere a Universității “Babeș Bolyai”. Ionuț Miloi a fost laureat al Premiului Liviu Petrescu. “Măsura ingeniozității sale critice Ionuț Miloi o dă, mai ales, în partea propriu-zis analitică a eseului său, acolo unde spațialitatea în proza scurtă a lui Mirdcea Nedelciu este explorată la toate nivelele pe care conceptul le subțntinde, de la teme și viziune la tehnicile discursive.”

Ovidiu Pecican – Voluptăți literare. Autorul este singurul deja foarte cunoscut dintre cei trei, cu o activitate publicistică remarcabilă și nenumărate volume semnate an de an. Cartea de față a fost prezentată în urmă cu câteva săptămâni la “Cartea de literatură”. Ea se adaugă altor “voluptăți literare”, deschise odată cu “Rebel fără pauză”, în 2004, continuate cu “Puncte de atac”, 2006, “Sertarul cu cărți”, 2007, “Reuniunea anuală a cronicilor literare”, 2008.