Sunt mai multe motive pentru care considerăm cea mai recentă carte semnată de Andrei Pleșu*) un eveniment editorial. Firește, autorul e un stilist cu totul aparte, un scriitor plin de idei care transformă într-un regal fiecare volum pe care îl semnează. Cel de față este, însă, deosebit. În primul rând, cuprinde un număr considerabil de personaje pe care Andrei Pleșu le-a cunoscut, cu două excepții (Alice Voinescu și Alexandr Soljenițîn), iar cititorul nu poate fi decât uimit de lumea în s-a învârtit autorul. O trecere în revistă a capitolelor și sumarului este edificatoare: marginali, pușcăriași, maeștri – Alexandru Dragomir, Constantin Noica, Petre Țuțea, Alexandru Paleologu, Andrei Scrima, Mihai Șora, Corneliu Coposu, Marin Tarangul, Ion Frunzetti, Alice Voinescu, Toto Enescu, Radu Beligan; de departe – Soljenițîn, Havel, Helmut Kohl, Bronislaw Geremek, Francois Mitterrand; oamenii “Dilemei” – Radu Cosașu, Mircea Vasilescu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Magdalena Boiangiu, Alex Leo Șerban, Adrian Cioroianu; gazetari de tranziție – Emi Hurezeanu, Ion Cristoiu, Valentin Stan; politicieni de tranziție – Monica Macovei, Mihai-Răzvan Ungureanu, Crin Antonescu, Adrian Păunescu, George Pruteanu, Sergiu Andon; exilul românesc – Emil Cioran, Monica Lovinescu, Paul Miron, Mircea Eliade, Neagu Djuvara, Herta Muller; și în fine câțiva prieteni – Gabriel Liiceanu, Petru Creția, Wolf Lepenies, Adam Michnik, Dan Setlacek, Dan Slușanski, Edmund Pollak, Victor Rebengiuc, Johnny Răducanu, Nicolae Cajal, Nene Culianu, Mihai Botez, Mircea Dinescu. Cartea nu este un inventar complet al tuturor întâlnirilor autorului, care admite că n-a apucat să se ocupe de toți cei de care se simte legat. Multora însă Andrei Pleșu le este recunoscător: “«Am învățat multe din cărți – spunea cineva – dar am învățat totul de la cîțiva oameni». Suntem, în bună măsură, suma întâlnirilor de care am avut parte. În ce mă privește, am fost norocos. Parcursul de-a lungul căruia s-a alcătuit biografia mea privată și publică mi-a prilejuit o sumedenie de contacte umane, a căror “urmă” m-a modelat, într-un fel sau altul, de la croială până la cusătură. Și mă simt îndemnat să dau seamă de această șansă. Am, în plus, convingerea că portretele care urmează pot fi, dincolo de ceea ce înseamnă ele pentru mine, și foarte utile documente de epocă.”
În al doilea rând, suita de portrete ale unor oameni atât de diferiți, cu preocupări atât de diverse, devine, uimitor pentru orice cititor, o secvență, o secțiune în lumea în care trăim. Oricine va citi, peste timp, această carte, își va putea face o idee despre oamenii care o populau. Vom întâlni aproape toate tipurile cu care ne confruntăm, mai mult sau mai puțin zilnic, oriunde am trăi, orice am face, atunci când urmărim un eveniment politic, când citim un text, când încercăm să ne relaxăm în fața televizorului ori într-o sală de spectacol.În al treilea rând, sunt portrete de o remarcabilă finețe, dar, mai ales, caracterizări memorabile, tăiate cu bisturiul, cu multă detașare, autorul admițând că de multe ori nu este de acord cu opiniile celor descriși, uneori chiar și când îi admiră. “N-am exlcus însă și o serie de portrete acide, pendulând între pamflet și caricatură. Nu întâlnim numai îngeri. Întâlnim și firi sucite, ingrediente greu digerabile ale unei anumite patologii sociale și caracterologice.” Exemple: Cioran se remarcă printr-o “frivolitate a dezastrului”, Neagu Djuvara e modelul unei lumi ireversibil dispărute, Petru Creția deținea arta efectului spectaculos, Ion Cristoiu e “un fel de fast-food al gândirii politice jurnaliere”, Sergiu Andon – “o lighioană de o bituminoasă rea-credință” etc, etc.
În sfârșit, alături de protretele unor persoane reale, volumul mai cuprinde câteva portrete “generice” – de pildă, “moderatorul”, “analistul politic” ș.a. în care, deși unii se vor putea recunoaște, vizată este categoria, nu insul.
*) Andrei Pleșu – Față către față. Întâlniri și portrete. Editura Humanitas