Adrem Invest, o afacere de familie pornită la începutul anilor ’90 de doi frați din București, specializată în domeniul aplicațiilor industriale, se pregătește pentru noul val al proiectelor de energie regenerabilă, analizând mai multe parcuri solare în sudul Moldovei.
Potrivit reprezentanților Adrem Invest, acesta este segmentul în care în perioada următoare s-ar putea înregistra un adevărat boom al investițiilor.
Firma nu este singura care pariază pe acest domeniu după ce proiectele eoliene au cucerit sud-estul României, giganți internaționali precum germanii de la Siemens anunțând și ei recent că energia soarelui va fi următorul domeniu fierbinte de investiții după cea a vântului.
“Avem un proiect de 10 MW și câteva proiecte mai mici de 3-5 MW pentru care sperăm să inițiem studiile de fezabilitate cât mai rapid. Acestea sunt localizate în sudul Moldovei, în zona Buzău -Brăila”, spune Adrian Bodea, președinte și fondator al Adrem Invest.
Costuri în cădere liberă
Potrivit acestuia, investițiile în parcuri solare vor cunoaște o adevărată explozie în România mai ales în contextul în care aceste proiecte vor fi sprijinite printr-o schemă extrem de generoasă de statul român prin sistemul de certificate verzi.
“Legea este foarte generoasă, mi se pare chiar foarte bună. Cred că va fi o explozie de proiecte solare în România, așa cum am văzut în Germania sau în Cehia. Aceasta poate genera industrii”, a mai precizat reprezentantul Adrem Invest.
Dincolo de schema de sprijin, Bodea spune că mai este un factor care va susține dezvoltarea acestor proiecte și anume scăderea abruptă a costurilor echipamentelor.
“De la un cost de 4,5 milioane de euro pe MW, s-a ajuns acum la două milioane de euro pe MW. Problema este că investițiile în acest domeniu în ultima perioadă au scăzut cu circa 40% la nivel european, existând în acest moment o supracapacitate de produție”, explică Bodea.
Dincolo de proiectele din domeniul energiei solare, Adrem Invest a semnat în luna mai a acestui an un contract cu Termica Suceava și cu Primăria Suceava pentru construirea unei centrale de cogenerare (care produce energie electrică și termică – n.red.) în valoare de 45 de milioane de euro.
Centrala pe lemn de la Suceava de 45 de milioane de euro
Investiția este făcută în contextul în care un consorțiu format din compania Termica Suceava, Primăria Suceava și Consiliul Local au scos la licitație un proiect pentru construirea unei noi centrale prin atragerea de investitori privați, amplasamentul fiind actualul CET Suceava.
Statul vine cu terenul și cu câteva echipamente, iar Adrem Invest va veni cu banii, compania urmând de altfel să fie și proprietarul noii centrale. Energia termică produsă va merge spre oraș, iar cea electrică va fi vândută de Adrem Invest pe piața liberă.
Proiectul ar trebui să fie finalizat în 2013, 20% din valoare investiției urmând să fie susținute de Adrem Invest, iar restul fiind atras de la bănci.
Dincolo de proiectele de producere a energiei electrice, Adrem Invest are în derulare două contracte majore cu giganții energetici CEZ (Cehia) și E.ON (Germania) pentru activitatea de citire a contoarelor de energie, respectiv gaze naturale, din zonele deservite de cele două firme străine.
Tocmai aceste contracte îi determină pe reprezentanții companiei să estimeze pentru finalul acestui an o cifră de afaceri de 127,2 milioane de lei (30,3 milioane de euro), cu 70% mai mare față de 2010.
“În primele nouă luni ale anului, compania a înregistrat un profit brut de 10,8 milioane de lei, mai mare decât tot câștigul din 2010”, a precizat Corneliu Bodea, vicepreședintele Adrem Invest.