Adrem Invest, o firmă specializată în aplicații industriale controlată de doi frați din București, Corneliu și Adrian Bodea, spune că până la finalul anului vrea să semneze contracte de circa 20 de milioane de euro, în special pe piețele din China și America, după ce în prima parte din 2013 compania controlată cei doi antreprenori a reușit să-și adjudece contracte de 25 mil. euro în China, Coreea de Sud și Uzbekistan.
„Așa cum am pierdut deodată contracte de 20 de milioane de euro în 2008, așa am câștigat acum. Avem în negociere contracte în China, SUA și America de Sud. Acestea sunt piețe cu potențial pentru sectorul aplicațiilor din domeniul metalurgiei, pentru că acolo prețul energiei este mic. Acum unde ai preț bun la energie, acolo ai și metalurgie“, spune Corneliu Bodea, vicepreședintele Adrem Invest. Compania a înregistrat anul trecut afaceri de 39 de milioane de euro și a angajat în primul semestru 130 de oameni, astfel că numărul de salariați ai companiei a ajuns în prezent la circa 960. „Ceea ce încercăm noi să facem acum este să ne asigurăm creșterea și pentru anul viitor“, explică Bodea.
Citiți mai multe pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.08.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.