Adrian Năstase va fi eliberat din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul București a respins, luni, recursul Direcției Naționale Anticorupție.
Completul de la Tribunalul București, format din președintele Ioana Cleopatra Șipoteanu și din judecătoarele Carmen Constanța Balaci și Florentina Vasilățeanu, a decis, cu opinie majoritară, respingerea recursului DNA în cazul sentinței Judecătoriei Sectorului 4 și punerea în libertate a lui Adrian Năstase.
► Prima declarație a lui Năstase după decizia Tribunalului București de eliberare
Concret, două din cele trei judecătoare au dispus punerea în libertate a lui Adrian Năstase, în vreme ce al treilea magistrat din complet a decis în sens contrar.
Serviciul de executări penale al instanței urmează să comunice această decizie Penitenciarului Jilava, dar și altor instituții ale statului.
După procesarea documentului de la instanță, Penitenciarul Jilava urmează să încheie formalitățile în cazul lui Adrian Năstase și să îl elibereze.
În 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Năstase de eliberare din penitenciar înainte de termen. Decizia a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la
Tribunalul București, care luni au decis definitiv eliberarea fostului premier Adrian Năstase după executarea unei treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul “Trofeul calității”.
DNA a notat, în motivarea recursului făcut împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiționată al lui Adrian Năstase, că acesta, prin materialele și articolele pe care le-a scris și publicat, dovedește că nu regretă faptele pentru care a fost condamnat și că în continuare nu le admite, singurul regret al său fiind acela că este singurul față de care s-a pronunțat o condamnare cu executare.
În motivarea deciziei din 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a arătat că Adrian Năstase a avut un comportament conform “întru totul” cu rigorile mediului carceral și nu a fost niciodată sancționat, iar regimul de detenție și-a atins scopul pentru care fostul premier a fost condamnat.
Totodată, instanța a precizat că lucrarea științifică scrisă de Adrian Năstase în penitenciar a fost întocmită conform dispozițiilor legale, iar cele 45 de zile scăzute din pedeapsă pentru activitatea desfășurată în detenție au fost stabilite corect.
Instanța a mai notat în motivare că lucrarea științifică “Reprezentarea României la Uniunea Europeană în contextul reglementărilor interne și europene” a fost scrisă de Adrian Năstase în perioada 10 august – 24 decembrie 2012, constatând astfel că “acordarea a 45 zile câștig s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale”.
“Că lucrurile stau astfel o demonstrează și aprobarea cererilor formulate de deținut la 10 și 21 august 2012, prin care acestuia, conform propunerilor comisiei de selecție muncă din Penitenciarul Jilava făcute în conformitate cu dispozițiile articolului 59 alineatele 1 și 3 din Legea 275/2006, i s-a permis să lucreze la elaborarea lucrării opt ore pe zi (40 de ore/săptămână) și apoi zece ore pe zi (50 ore pe săptămână)”, a precizat judecătorul, în documentul citat.
Adrian Năstase a fost încarcerat în 26 iunie 2012.
În 9 ianuarie, Comisia de eliberări condiționate de la Penitenciarul Jilava a constatat că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă în care Adrian Năstase ar putea fi eliberat și a dat aviz favorabil.
“Ca urmare a redactării lucrării științifice și a implicării în activitățile de educație, a obținut un număr total de 342 de credite și a fost recompensat de trei ori. Nu a fost sancționat disciplinar pe perioada detenției”, se arată în raportul comisiei.
În fișa de caracterizare a lui Adrian Năstase, Comisia de la Jilava a consemnat activitățile prestate de acesta, pentru care a fost recompensat cu 45 de zile reducere a pedepsei de doi ani de închisoare.
După decizia comisiei, avocații lui Adrian Năstase au depus la Judecătoria Sectorului 4 cererea de eliberare din penitenciar, care a fost admisă în 12 februarie.
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul calității”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.
În 5 decembrie 2012, Curtea de Apel București a decis ca zilele petrecute de fostul premier în Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, să fie scăzute din condamnare. Instanța a dispus atunci să fie scăzută perioada din 20 până în 26 iunie 2012.