Europarlamentarul Adrian Severin, a cărui imunitate a fost ridicată de PE la 23 iunie, s-a prezentat, vineri, la DNA, el declarând pentru MEDIAFAX că a fost vorba despre “o discuție preliminară” cu procurorii.
Procurorii anticorupție i-au adus la cunoștință învinuirile europarlamentarului Adrian Severin, în cazul acestuia fiind începută urmărirea penală, au declarat surse judiciare.“A fost o discuție preliminară și nu voi face nicio declarație pe durata acestei proceduri”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Adrian Severin.
El a spus că va colabora cu DNA pe durata întregii proceduri, considerând că se află “de aceeași parte a baricadei” cu această instituție.
“Voi colabora cu ei, pentru că mă consider de aceeași parte a baricadei cu ei. Eu astăzi plec în concediu și chiar mă bucur că înainte să plec am avut această discuție”, a mai spus Severin, adăugând că cel mai probabil va avea și alte întâlniri cu procurorii DNA.
În primăvara acestui an, reporterii de la Sunday Times au înregistrat o discuție cu europarlamentarul PSD Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbește despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.
Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputați – un român, un sloven și un austriac – să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obține. Cei trei deputați au acceptat, a relatat atunci AFP. Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falșilor lobbyiști, afirmând: “Doar ca să știți că amendamentul pe care îl vreți a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru “servicii de consiliere”. Citiți mai mult despre Adrian Severin la DNA pe www.mediafax.ro