Europarlamentarul Adrian Severin a anunțat, luni, că se autosuspendă din BPN al PSD, până la clarificarea situației. Severin a făcut acest anunț după ce a participat la ședința BPN al PSD, în care s-a discutat despre acuzațiile care îi sunt aduse de publicația “The Sunday Times”, informează Mediafax.
Severin a declarat că a decis să se autosuspende din funcția de vicepreședinte al PSD și din calitatea de membru al BPN până la rezolvarea anchetei pe care conducerea Parlamentului European o va derula.
“I-am informat pe colegii mei asupra întregii situații, în legătură cu faptul că sper să se declanșeze cât mai repede investigația în Parlamentul European, care să fie de natură a clarifica toate lucrurile și pentru că partidul nu are nicio legătură și nici posibilitatea de a investiga acest lucru”, a precizat el.
El a declarat că a propus conducerii PSD să se autosuspende din BPN, precum și din funcția de vicepreședinte, până când se vor încheia procedurile la nivel european, astfel încât asupra partidului “să nu mai apese niciun fel de răspundere sau obligații de a face declarații”. Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.