Adrian Vasilescu, BNR: Comori uitate

Zilele trecute, Academia Română a găzduit lansarea unei cărți al cărei titlu – „Proiectele miniere. Evaluarea din perspectiva dezvoltării durabile“ – nu se anunța în niciun fel atractiv dincolo de cercul specialiștilor în materie.

Și totuși, cea mai mare parte a numerosului public prezent la eveniment nu avea nicio legătură cu mineritul. Erau acolo cercetători din economie, profesori universitari, bancheri, ziariști, scriitori, studenți, critici literari. Poate că principala forță de atracție a fost anunțul că însuși președintele Academiei, profesorul Ionel Haiduc, va prezenta cartea. Mai departe poate că a contat și mărturisirea academicianului Haiduc, că abia după ce a citit cartea și i-a înțeles valoarea și utilitatea a consimțit să-i semneze prefața și s-o prezinte public la lansare. A venit însă, apoi, și momentul autorului cărții, Nicolae Bud. Un inginer preocupat de multă vreme de bogățiile din subsolul țării, doctor în științe tehnice și doctor în economie. El a subliniat, apăsat, că nu vom putea avea parte, în România, de o dezvoltare durabilă dacă nu vom învăța să privim altfel comorile noastre uitate: mineralele utile din subsol. Mai cu seamă că astfel de bogății sunt redescoperite astăzi ca factor vital al economiei globale.

I-am citit cartea. Dacă titlul nu pare atractiv, cele 265 de pagini, care se înșiră între două coperți cartonate, sunt atractive de la primele rânduri. Citându-l pe dascălul său din anul întâi de facultate, profesorul Aurelian Simionescu, care spunea că „Oamenii au trăit și vor trăi cât timp soarele le va asigura o natură favorabilă vieții, iar ei, la rândul lor, vor căuta în pământ, tot mai adânc, pentru a scoate la lumină mineralele utile“, autorul ne asigură că după atâția ani lucrurile nu s-au schimbat. Doar că, astăzi, societatea românească știe prea puțin despre bogățiile sale din subsol.

Meritul cel mai important al cărții lui Nicolae Bud este tratarea temei alese în contextul dezvoltării durabile a României. Sau, mai exact, în legătură directă cu dezvoltarea durabilă. Și cu creșterea economică sustenabilă. În 2000, după câțiva ani de recesiune, creșterea noastră  economică plecase la drum cu două locomotive: exporturile și investițiile. Dar acumulări au adus cu deosebire investițiile în comerț și în construcții. S-a investit și în industrie. Dar nu cât a fost nevoie. Și nu în domeniile în care profitul vine mai încet, dar poate fi cu atât mai durabil. În minerit bunăoară.

Nicolae Bud a înțeles în profunzimea lor și, totodată, în actualitatea lor aspectele esențiale ce privesc politica minieră ca locomotivă a creșterii economice. Și, pe bună dreptate, acordă o însemnătate deosebită industriei miniere în creșterea numărului de locuri de muncă în special și în dezvoltarea durabilă a țării în general.

Tranziția noastră de la economia de comandă la piața liberă a fost grea. Nu rareori au intervenit momente de confuzie gravă, dominate de romantism economic ori de excentricism utopic. La un moment dat, s-au intensificat insistențele ca industria minieră să fie redusă la minimul posibil. Nicolae Bud face o analiză realistă  și sugerează o nouă gândire în domeniu, înscrierea lucrurilor în noua normalitate spre care tinde lumea și spre care ar trebui să tindă și societatea românească.

Cartea este discursul unui intelectual. Al unui intelectual public. Și deschizând un dosar, acela al cerinței de a i se turna României o nouă bază pentru o creștere economică sănătoasă, într-un ciclu lung, într-un proces de dezvoltare durabilă, vede un loc distinct al industriei miniere în acest dosar. Și atrăgând atenția că minerit nu înseamnă numai cărbune. Dar înseamnă o contribuție solidă la dezvoltarea durabilă a multor țări, pe baza științei și a tehnologiei. Noi, în materie de tehnologie, nu suntem între țările avansate. Dar putem înainta pe acest drum. Important este să avem ținta: dezvoltarea durabilă. Și o strategie de înaintare către această țintă. Cartea lui Nicolae Bud vede și ținta, și strategia. Cred că merită nu doar citită. Merită să fie studiată. Căci poate fi un punct de plecare către noi orizonturi.