Anul care a început, 2014, este cel de-al 25-lea de după evenimentele din decembrie 1989. Am lăsat în urmă un an pe care mulți l-au taxat ca ghinionist, din cauza cifrei 13, deși acest an a pus în evidență un careu de ași (PIB-ul, inflația, deficitul intern și deficitul extern) cu cifre ce au înscris România între țările europene cu cele mai bune rezultate în sistemul macroeconomiei. Și cum în 2014 nu așteptăm rezultate sub cele din 2013, putem deja conchide că, deși am intrat în al șaselea an de criză, vom avea cel de-al patrulea an de creștere economică cu semnul plus după doi ani de recesiune severă.
Avem totuși o problemă: 2014 e an electoral. Și în toată lumea, în anii electorali frâiele economiei slăbesc, se produc relaxări, cresc salariile bugetare și pensiile. Mai peste tot pe planetă, în anii cu alegeri, în economie se apasă cu înverșunare pe toate pedalele care pot să-i arate alegătorului că viața lui ori e mai bună, ori tinde să devină mai bună. Și doar în țările care au în sânge disciplina financiară intervine o condiție obligatorie: să fi fost făcute acumulările necesare pentru un astfel de salt calitativ.
Cum va fi în România? Partidele, toate, se vor înfrunta în două rânduri de alegeri, pentru Parlamentul European și pentru Cotroceni. Problema e că electoratul din România n-a învățat încă să ceară ca un partid ori o coaliție de partide, dacă vrea să câștige alegerile, să probeze că știe ce să facă pentru ca viața populației să se schimbe în bine. Apoi, nici politicienii care vor reprezenta România în viitorul Parlament European, nici viitorul președinte al țării nu vor avea în fișa mandatului rolul de a contribui direct la bunăstarea populației. Dar partidele care îi vor susține au și vor avea acest rol. Iată deci prioritatea-priorităților pentru aceste partide: să pună umărul ca România să dobândească structuri noi, eficiente, care să asigure o creștere economică sustenabilă, aducătoare de un alt standard de viață. Iar electoratul va trebui să afle ce anume vor face, nu prin vorbe, ci cu probe credibile, pentru ca în România să se producă o îmbunătățire neîncetată a condițiilor de viață.
La sfârșitul acestui an, privind în urmă, vom constata că va fi trecut un sfert de veac din decembrie 1989. PIB-ul se va duce în sus. Dar nu va fi PIB-ul pe care ni-l dorim. Mai cu seamă că multe dintre companiile românești nu fac altceva decât să aștepte să vină întâmplarea să rezolve problemele în locul lor. Fără să înțeleagă adevărul că mai pot supraviețui numai printr-o atitudine agresivă. Pentru că normal ar fi să grăbească restructurarea, nu să lungească boala.
Adevărul e că o parte semnificativă a societății trăiește în sala de așteptare. Iar viața în sala de așteptare e timp pierdut. Fiindcă de la această parte a societății care așteaptă, România pasivă, nu au cum să vină nici regenerarea muncii, nici restructurarea economiei, nici schimbarea comportamentului economic. Și nici banii de care societatea are nevoie. În România pasivă nici măcar nu se fac bani. Doar se redistribuie.
Numai România activă face bani. Și PIB-ul tot România activă îl face. Un PIB mai tare decât economia în ansamblu. Un alt nivel de viață, decent, de care să beneficieze întreaga populație, ar implica mai cu seamă creșteri cantitative și calitative privind hrana, îmbrăcămintea, condițiile de locuit, starea spitalelor, a școlilor, calitatea serviciilor în general și calitatea petrecerii timpului liber obținute cu aportul întregii societăți. Și ar implica, totodată, muncă mai bine organizată, productivitate mai puțin modestă și produse românești la nivelul cerințelor lumii de astăzi. Altfel, creșterea dorită a veniturilor populației va continua să întârzie.
România nu are cum să devină azi-mâine o țară prosperă. Așa ceva nu e posibil. Dar poate deveni în viitorul apropiat. Dacă societatea românească va învăța să-și folosească eficient banii, atâția câți are. Și, mai ales, va învăța cum să atragă alocațiile de la Uniunea Europeană și să le gospodărească bine. Nu doar pentru a ajunge mai repede la bunăstarea visată, ci și pentru a grăbi dezvoltarea. Una din căi fiind creșterea șansei de alimentare cu bani a sectorului privat. Căci fără a trece decisiv la finanțarea sectorului privat, cât mai repede cu putință, nu vom reuși nici să ocupăm alte locuri în topurile europene, nici să înfruntăm eficient criza actuală.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.01.2014
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.