Luni, în Ziarul Financiar, directorul editorial Cristian Hostiuc a analizat legăturile BNR-bănci și bănci-clienți din perspectiva procesului de creditare. Plecând, așa cum au făcut-o mulți analiști în aceste zile, de la două sublinieri dintr-un răspuns dat de guvernatorul BNR într-o recentă conferință de presă. Cea dintâi delimitează cadrul de acțiune al băncii centrale în această dezbatere: „Noi nu apărăm băncile în cazul contractelor abuzive, ci apărăm interesele deponenților și stabilitatea sistemului financiar“. A doua reprezintă motivația: „Băncile împrumută (banii depunătorilor – n.a.) cu mai multă sau mai puțină abilitate“.
► Citiți opinia la care face referire Adrian Vasilescu
Concluzia pe care o desprinde de aici Cristian Hostiuc, în comentariul său, e logică. Dacă BNR apără interesele deponenților, iar băncile folosesc banii deponenților dându-i cu împrumut…“ cu mai multă sau mai puțină abilitate“, înseamnă că Băncii Naționale îi revine răspunderea de a supraveghea cum sunt date creditele. Afirmație corectă. Nu la fel de corecte sunt însă detaliile: „Banca Națională ar fi trebuit să urmărească începând de acum șase-șapte ani cum dau băncile credite și cui, cum sunt calculate dobânzile, cum arată contractele din punct de vede juridic și care sunt riscurile asociate“…
Numeroase bănci, astăzi, sunt împovărate cu un noian de credite depreciate. Și cu provizioane. E vina BNR? Răspunsul nu poate ignora adevărul că, într-un stat de drept, nu funcționează numai separațiunea puterilor, ci și cea a atribuțiilor. Iar când vorbim despre cum dau băncile credite și cui, cum sunt calculate dobânzile, cum arată contractele din punct de vedere juridic, atribuțiile sunt împărțite prin lege.
Sigur, BNR are atribuții specifice. Bunăoară, Direcția de Supraveghere a BNR verifică și validează normele interne de creditare ale băncilor. Aici intervin calcule economice, analize de risc, teste de stres etc., etc., scopul fiind acela de a găsi banilor depuși în bănci întrebuințarea cea mai bună, cea mai profitabilă. Dar nu sunt analizate și modelul de contract, aspectele lui juridice, fiindcă legea nu conferă BNR astfel de atribuții. Mai mult, contractul fiind legea părților, BNR nici nu are vreun drept de a analiza clauzele acceptate prin semnătură de clienți, de a se amesteca în nivelul dobânzilor sau al comisioanelor.
Când guvernatorul BNR a afirmat că, într-un stat de drept, cine semnează își asumă, acest aspect l-a avut în vedere în primul rând. Și anume că peste semnătura clientului, într-un contract cu banca, BNR n-are nicio putere. Dacă, bineînțeles, banca respectă ce a semnat. Dacă nu – legea dă Băncii Naționale dreptul să intervină ori de câte ori i se pretind clientului dobânzi, comisioane ori alte costuri și speze bancare nestipulate în contract. Și BNR a intervenit, a scos la suprafață astfel de cazuri, iar sancțiunile au fost dintre cele mai grele: doi președinți de bancă și-au pierdut posturile, iar alții au primit amenzi usturătoare.
Dar Banca Națională n-are nicio putere de a interveni în contracte: nu le reglementează, nu le verifică, nu le aprobă. Și nu are nicio atribuție privind protejarea consumatorilor de bani în măsura în care există un contract semnat. Altele sunt atribuțiile BNR în materie de creditare și ele s-au reflectat în șirul de acte normative prin care, în condițiile aderării României la Uniunea Europeană, a fost introdus un nou stil de creditare, întemeiat pe diminuarea riscurilor și pe evitarea supraîndatorării. Deși, înainte de criză, aceste norme au stârnit dezbateri furtunoase. S-a făcut multă vâlvă că băncile vor fi descurajate de impactul normelor BNR. S-a spus și s-a scris chiar că Banca Națională ar vrea să rărească clientela băncilor; și că băncile ar fi în situația de a-și pierde o mare parte a clientelei. Deși, în esență, BNR a respectat legea și a introdus măsuri prudențiale: limitarea riscului de creditare. Așa cum a făcut-o și în 2008, când, i s-a reproșat Băncii Naționale că vine cu restricțiile din Regulamentul 11 într-un moment în care ar fi trebuit să relaxeze creditarea. Deși, atunci, BNR a făcut cu un ceas mai devreme pasul pe care, mai târziu, în plină criză financiară, l-au făcut multe alte bănci din Uniunea Europeană.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.08.2013.