După două trimestre de creștere cu semnul plus, de 2,2 la sută în trimestrul întâi și 1,5 la sută în trimestrul al doilea, avem mari șanse să încheiem anul 2013 cu un PIB de 2 la sută. E bine că se îmbunătățește ritmul creșterii, dar e mai puțin bine, e chiar rău că accentele se pun prea mult pe ritm și prea puțin pe calitatea creșterii. Pentru că, iată, deși în cel de-al treilea an de creștere economică neîntreruptă, de după cei doi ani de recesiune cu care a debutat criza, PIB-ul se duce în sus, dar nu e totuși PIB-ul pe care ni-l dorim.
Fără îndoială, ne face bine să avem mai mult PIB, dar de dorit este să avem un PIB care să aducă mai multă bunăstare. Dar am putea într-adevăr să avem mai multă bunăstare? Calculele arată că da. Dacă vor fi îndeplinite câteva condiții: 1) munca să fie bine organizată; 2) productivitatea muncii să depășească stadiile modeste; 3) să avem mai multe produse românești care să fie călite la flacăra lucrului bine făcut. Altfel, consumul va continua să crească încet. Consumul populației nu mai reușește să fie încă o locomotivă puternică a creșterii bunăstării.
România nu se mai poate mulțumi cu aspirația de a fi factor de stabilitate geopolitică în Uniunea Europeană. E timpul să devină grabnic și furnizor de prosperitate. Nu azi-mâine, desigur, așa ceva nu e posibil, dar în viitorul apropiat. Până atunci, e timpul ca societatea românească să învețe să-și folosească eficient banii, atâția câți are. Și, mai ales, să învețe cum să atragă alocațiile de la Uniunea Europeană și să le gospodărească bine. Nu doar pentru a ajunge mai repede la bunăstarea visată, ci și pentru a grăbi dezvoltarea.
Tabloul PIB-ului, așa cum arată în primul semestru din acest an, este încă o dovadă că avem nevoie de o restructurare masivă. Iată de ce, în aceste vremuri de criză, logica economică ne conduce spre o judecată simplă: atât timp cât nu vor fi reînnoite structurile economice, organizarea muncii și sistemul intereselor, a forța mai mult motoarele creșterii, în speranța că vom avea mai mult PIB, ar însemna să ne afundăm și mai rău în ineficiență. Numai într-un climat economic sănătos mai mult PIB ar însemna mai multe valori adăugate. Pentru că numai așa o producție mai mare de bunuri și servicii ar fi în stare să stimuleze atât veniturile, cât și consumul populației.
După ce, timp de mulți ani, economia noastră a epuizat o bună parte din resurse într-o încercare disperată de a asigura o bunăstare mai presus de puterile noastre, ne-am trezit că prețul consumului fără reforme e greu de plătit. Mai mult, din cauza vechilor reflexe, de care ne rupem cu încetinitorul, economia nu produce încă bani care să fie investiți în acțiuni de anvergură. Dar calculele nu se opresc aici. În joc mai e și PIB-ul. Ne-am obișnuit să spunem, repetând de ani buni o metaforă, că populația nu mănâncă PIB. În fond, un neadevăr. Căci populația mănâncă PIB. Consumă, de fapt, din valoarea adăugată produsă an de an. Cât am avut creștere neîntreruptă, din 2000 până în 2008, valoarea adăugată obținută a îmbunătățit standardul de viață. Cum însă ne-am confruntat cu performanțe slabe în planul eficienței, cu salarii ce n-au fost totdeauna legate de rezultatele muncii, în timp ce a continuat amânarea restructurării economiei, creșterea economică, stresată de climatul inflaționist și de deficitele externe, a produs supraîncălzire. De aici, pe fondul crizei financiare și al crizei economice, am ajuns la recesiune. În 2009 și 2010.
Din 2011 însă avem iar creștere. Repet: nu e însă creșterea de care avem nevoie. Iar societatea noastră n-a căpătat încă deprinderea să dezbată marile teme legate de viața noastră economică. Țara are nevoie acum de un nou tip de creștere. Modelul există, nu inventăm noi roata. În lumea largă, dezvoltarea s-a bazat pe muncă performantă, pe competiție economică, pe buna organizare. Merită să încercăm și noi.
Continuarea – miercurea viitoare.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.10.2013