Trecem prin momente grele. Visul de bunăstare, în care începusem să credem în anii 2004-2008, s-a spulberat. Sub loviturile crizei, ale recesiunii. Cei mai mulți oameni și-au pierdut elanul. Viitorul pare să nu-i mai intereseze. Un fals pragmatism îi determină să se agațe cu dinții de prezent, într-o disperată preocupare de a-și asigura “imediat” un minim necesar pentru supraviețuire.
Desigur, în vremea intensificării consumului – cu bani din salarii și pensii dublate, din împrumuturi bancare și din mandatele consistente trimise de compatrioții noștri plecați în Europa și în lume, pe care până acum nimeni n-a reușit să-i numere – țara n-a apucat să se îmbogățească. Principalul motiv fiind acela că între noi și țările dezvoltate persista un raport absolut defavorabil, de 5 la 35. Noi am apucat doar cinci ani de boom înainte de criza globală, în timp ce țările dezvoltate avuseseră parte de 35 de ani de bunăstare; unele chiar de 40 de ani. Totuși, marea masă a populației, starea a treia, începuse să guste și la noi din bunăstare. Deși viața de zi cu zi îi obliga pe mulți români să-și restrângă drastic cheltuielile, pentru că niciodată nu le ajungeau banii, o tendință către prosperitate era evidentă în România.
Fără îndoială, o schimbare profundă a stilului de viață ar fi fost posibilă numai într-o altă ecuație economică, mai apropiată de cerințele vremii, care să valorifice mai bine proprietatea și să dinamizeze munca, producția, venitul și consumul. Dar începutul fusese făcut. Oamenii nu doar că aveau nevoie de case, de îmbrăcăminte, de hrană, de multe alte lucruri; începeau chiar să le obțină. Dacă nu potrivit nevoilor și dorințelor, măcar în cantități care să fie semnalul unui început de viață nouă. În zorii capitalismului românesc au fost deschise larg ferestrele ca să intre și în România aerul proaspăt al eficienței economice.
Dar lucrurile s-au schimbat dramatic din ianuarie 2009. Lumea intrase în criză și valul de bani a scăzut dramatic. Peste tot, în lume, banii au devenit mai puțini și mai scumpi. Cu atât mai mult, ei au devenit mai puțini și mai scumpi aici, în România.
Acum vedem că se abuzează de comparația cu 1989, care nici măcar nu a fost un an de vârf al economiei socialiste. Sunt tot mai numeroase întoarcerile la ce a fost în 1989 sau înainte de 1989 și cu acest cântar sunt măsurate întâmplările de astăzi. Din astfel de măsurători, unele făcute cu ajutorul unor sondaje de opinie, aflăm că astăzi, în România, s-ar trăi mai rău decât înainte de 1989.
Dar au sens astfel de comparații? Atunci, în decembrie ’89, s-a închis un capitol de istorie și a început altul. Schimbările sunt radicale și n-ar avea niciun rost să fie comparate rezultate fără vreo legătură între ele. Pentru țara noastră, pentru societatea românească s-a sfârșit o epocă și a început alta. Cifrele care, acum, arată cât producem, ce producem, cum producem și cum trăim, în comparație cu acum două sau trei decenii, ne spun și cum n-am știut să ne potrivim pașii ca să facem față presiunilor competitive de pe tot cuprinsul Uniunii Europene sau al lumii; dar și cum s-au schimbat realitățile noastre.
Fără îndoială, an de an s-au produs schimbări importante, au apărut repere noi. Sectorul privat în economie s-a dezvoltat continuu. Comparațiile cu 1989 au început să devină tot mai favorabile timpului prezent. S-a ajuns chiar la rezultate noi: o altă structură a producției, în care domină bunurile de consum, serviciile. Prezentul nu mai seamănă cu trecutul. Merită să privim însă înapoi, pentru a trage învățăminte cum să nu mai repetăm greșelile trecutului. În rest, ce să regretăm, cozile la carne și la pâine, magazinele întunecoase și goale, serile în care se stingea tot mai des lumina?
Acum, codul galben s-a extins în toată țara. Am lăsat în urmă șapte trimestre de recesiune și asta se simte. Organismul economic e bolnav. Analizele indică valori critice, iar tendințele și calea spre vindecare încă nu se întrevăd. Și mai departe? Adevărul este că a trecut ce a fost mai ușor; și că urmează greul. Pentru că, după tăierile de sume din balanța de cheltuieli a bugetului, a fost nevoie să fie dublate de măsuri aducătoare de bani în balanța de venituri. Avem nevoie însă nu doar din creșteri de taxe, care să aducă și un plus de inflație, ci și din investiții și muncă performantă.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.