Adrian Vasilescu: Ceasul pietei valutare a invatat sa dea ora exacta

Avem deja dovezi, si inca semnificative, ca piata valutara romaneasca a invatat sa reactioneze corect la evenimente interne si externe deosebite. Sigur, primisem inca de ceva vreme semnale ca reflexele incep sa se rodeze si reactiile sa devina prompte atunci cand vin stiri rele. Acum insa, am vazut si o reactie rapida la stiri bune.
Joi seara, vestile au fost rele. Seful bancii centrale americane (Fed) isi exprimase unele ingrijorari in legatura cu sistemul bancar de peste ocean. In speta, Ben Bernanke s-a referit la posibilitatea unei noi reduceri a dobanzii de referinta pentru a salva cresterea economica. Si, mai ales, pe fondul accentuarii inflatiei in Statele Unite (mai exact: si in Statele Unite) a precizat ca multe banci mici s-ar putea sa manifeste o vulnerabilitate mai ridicata decat bancile mari. Ce s-a intamplat in zona noastra, a pietelor emergente din centrul si din estul Europei? Mai intai, a devenit clar ca dolarul a mai pierdut un meci important cu euro. Imediat, investitorii pe termen scurt s-au aratat descurajati. Practic, apetitul lor pentru risc a scazut si au inceput sa priveasca spre alte zari. Pe acest fond, inevitabilul s-a produs. Euro a inceput sa castige teren, inca de vineri dimineata, fata de monedele locale. Piata a reactionat corect. in Cehia, in Ungaria, in Slovacia, in Polonia, in Turcia, euro s-a apreciat. Leul s-a aliniat curentului general. Deprecierea s-a accentuat luni. In toata zona. Venise o stire rea si leul a cazut. Apoi, s-a integrat in pluton si a luat pozitie de asteptare.
Marti dimineata insa, norii au inceput sa se rareasca. Pe toate pietele din zona. Cavaleriile usoare, speriate initial, n-au rupt-o totusi la fuga.
Apoi, am fost martorii unei premiere. Piata noastra valutara, ce dovedise, cum am spus mai inainte, ca stie sa reactioneze la vestile rele, chiar exagerand uneori, s-a acomodat imediat vestilor bune venite marti inainte de pranz. Piata astepta un comunicat cu o crestere economica (potrivit prognozelor analistilor) intre 5,5 – 5,8%. Dintr-o data, s-a trezit ca se anunta (oficial) o crestere de 6%. si calculele au inceput sa fie refacute. Produsul total sarea de la 117,9 mld. euro la 121,3 mld. euro. PIB-ul pe locuitor nu mai era 5.475 de euro, cum sunase prima estimare, ci de 5.630 de euro. Deficitul balantei externe scadea si el de la 14,3% din PIB la 13,9%. O bucata ceva mai mare de cer senin aparuse deasupra pietei valutare. Iar leul a inceput sa castige puncte. Reactie normala.
Repet, si acum, ce am spus in mai multe analize precedente. si anume, ca pe timp scurt – o zi, o saptamana, uneori chiar o luna – in stabilirea cursului leu-euro determinant este raportul intre cererea si oferta de valuta. Cum de altfel se petrec lucrurile pe orice piata din lumea larga. Dar oferta de valuta poate sa scada sau sa creasca dupa cum bate vantul economiei. Iar investitorii (interni si straini) au barometrele pregatite. Cand se anunta vreme rea, se manifesta imediat aversiunea lor fata de risc. si invers, cand se anunta vreme buna, isi face simtita prezenta apetitul lor fata de risc. Iar marti, in economia romaneasca, vantul de primavara anunta o usoara imbunatatire a vremii. Capatasem inca o dovada – ce se adauga altora, din februarie 2008 – ca buletinele meteorologice prin care, de prin noiembrie-decembrie anul trecut, dar si in ianuarie anul acesta, ni se prevestisera nori de criza economica si de criza financiara n-au fost altceva decat alarme false.
La ce se uita jucatorii experimentati de pe o piata valutara? Desigur, pentru a avea o reprezentare clara a pasilor ce urmeaza sa-i faca, fara sa alunece in subiectivism, ei obisnuiesc sa consulte balantele adevarului. Sapte dintre ele, in orice tip de economie, dau imaginea cea mai semnificativa a performantelor unei tari. Sau a lipsei de performante. Ele sunt: 1) dinamica PIB; 2) productivitatea muncii; 3) excedentul sau deficitul intern; 4) excedentul sau deficitul extern; 5) ocuparea fortei de munca; 6) miscarea preturilor; 7) vitalitatea sau anemia monedei. Privesc cifrele, cantaresc si judeca.
Dinamica PIB este, mai totdeauna, dimensiunea cea mai relevanta. Datele de marti, comparate cu prognozele, ne situeaza pe primele locuri din Europa. in privinta dinamicii, desigur. Sau – si mai relevant – in privinta tendintelor. Asadar, nu mai suntem doar detinatori ai “lanternei rosii”.
Adaugam aici si batalia cu inflatia. Daca suntem comparati si cu eurosistemul, cu inflatiile din Olanda si Marea Britanie, bunaoara, ne vom gasi pe locul sapte. Nu-i tocmai rau. Dar, intr-o competitie zonala, suntem pe locul trei. Deasupra Cehiei. E chiar bine.
Am castigat o batalie. Nu insa si razboiul. Pe multe alte fronturi avem inca probleme. Ce avem de facut? Grabim reformele sau ne taiem singuri craca de sub picioare. Ca sa scapam de productivitatea inca scazuta a muncii, de consumurile mari, de risipa de resurse, toate deprinse sub mantaua uzata a statului-patron, de la care s-au molipsit si muti dintre patronii companiilor cu capital privat, nu vom reusi daca nu vom valorifica mai bine ce avem: capacitati de productie, bani, oameni. si, mai ales, daca nu vom intelege ca avem nevoie de masuri durabile si nu de focuri de paie.
Pe harta Europei, pozitia Romaniei este consolidata prin trei puncte cardinale: geografic, istoric si cultural. Dar cel de-al patrulea – economic? Din nefericire, economia romaneasca nu-i inca in Europa nici prin structura, nici prin competitivitate si nici prin comportament. Exceleaza insa prin ritmuri. E un inceput promitator. Dar o crestere economica sustenabila nu vom avea inainte de a fi regenerata munca. Iar regenerarea muncii nu e numai o chestiune morala. Fara organizare inteligenta, facuta de oameni competenti, munca e “oarba”; ea nu faureste valori, ci risipeste resurse. Iar noi avem parte, acum, in economie, de multa dezorganizare si de multa risipa. Acompaniate de doua stafii care ne ameninta continuu: deficitul de cont curent si inflativa.
Majorarile de venituri, obtinute fara o contrapartida in produse performante, cautate pe piata interna si la export, ar umfla si mai mult panzele inflatiei. Deja, pe masura ce au intrat bani mai multi in buzunare, cererea (solvabila) a crescut spectaculos. in schimb, oferta nu i-a tinut isonul. Acum, e nevoie de prea multi bani pentru a egaliza veniturile cu preturile. Sau pentru a mentine in viata companiile nerentabile. Nu-i vom obtine inainte de a reforma munca si organizarea muncii. Si de a grabi restructurarea intregii economii.