Adrian Vasilescu: Timpul Romaniei

Ne-a dat Dumnezeu o iarna calma, in aer liber, dar agitata in incintele vietii politice. Si, probabil, nici primavara nu va fi altfel. Totusi, indraznesc sa afirm ca a inceput timpul Romaniei. Daca framantarile din arena politica se vor dovedi a fi inevitabil vremelnice, o alta cursa importanta se anunta a fi de durata: avantul economiei. Lumea vede, astazi, o alta fata a Romaniei, diferita de cea de acum cativa ani, patata de inflatie mare, de arierate, de gaurile negre din industria de stat si de saracie, dovada cea mai sigura fiind concluzia multor oameni de afaceri, din nenumarate tari bogate, ca e timpul sa investeasca in Romania.
E cert ca Romania a devenit premianta clasei la capitolul crestere economica. Din 2000 incoace, fara intrerupere, PIB-ul nostru a urcat cu ritmuri neatinse nici in Bulgaria, nici in Ungaria, nici in Cehia, nici in Slovacia sau in Polonia, nici chiar in Slovenia. Dupa mai multi ani de cadere economica, insotita de largirea sferei saraciei, Romania a inceput sa inainteze si a trecut in fata. Si unde e crestere e loc pentru investitii. Sigur, inflatia mare ar fi putut sa constituie, pentru investitori, un motiv de descurajare. Dar i-a incurajat tendinta: inflatia a fost intr-adevar mare si dupa anul 2000, dar in neintrerupta descrestere. Practic, inflatia s-a transformat in dezinflatie.
E drept ca progresele facute de tara noastra, care au schimbat fata economiei, s-au manifestat cu deosebire in planul macrostabilizarii. Numai ca macrostabilizarea nu avea cum sa rezolve toate problemele fara microstabilizare. Concret: fara schimbari profunde in economia reala. Sigur, astfel de schimbari erau posibile numai daca ar fi fost atacate structurile din companii. Riscand, desigur, ca rationalizarea schemelor de personal sa fi adus somaj; rationalizarea costurilor de fabricatie sa fi pus fata in fata doua tablouri dure: mai multa competenta, concurenta la sange sau, in caz contrar, restrangeri de activitate, inchideri de fabrici; rationalizarea eficientei sa fi cerut munca performanta, eliminarea risipei, competitivitate. La astfel de performante nu aveam cum sa ajungem in ritmul cu care au inaintat reformele pana acum, cu motoare ale pietei ce au fost turate unul cate unul si cu legi economice ce au fost incalcate sistematic, una cate una, de teama ca socul reformelor sa nu fie prea dur. Asa ca economia romaneasca nu avea cum sa scape de poverile pe care inca le mai duce in spate: supracapacitati de productie nefolosite sau rau folosite; nenumarate structuri de cost supraincarcate, fie din cauza consumurilor exagerate, fie reprezentand pretul risipei de resurse, al gestiunilor frauduloase si al incompetentei; un climat inflationist ce-i sufla in ceafa dezinflatiei si-i incetineste ritmul. In plus, companiile statului, cu putine exceptii, n-au aratat pana in prezent o prea mare preocupare pentru performanta. Timidele incercari facute in acest sens au fost socotite medicamente amare. Si vomitate. Acum, tocmai aceste tinte incep sa fie puse in evidenta. Dar pentru a fi ochite, va fi nevoie de arma cea mai eficace: libera concurenta economica.
E limpede, asadar: societatea romaneasca are nevoie de schimbari profunde. Pana acum, din cauza jumatatilor de masura, nu a fost asigurata formarea unei mase critice de schimbare, care sa favorizeze un raport optim intre castigurile si pierderile din economie. Iar lucrurile se complica ori de cate ori vine vorba despre masurile ce ar urma sa fie luate: revigorarea fabricilor care n-au performante, diminuarea pierderilor, declansarea bataliei pentru eficienta.
Adevarata schimbare va putea fi obtinuta numai prin munca indarjita, organizare rationala a muncii, asumarea riscului in afaceri, initiativa si management performant. Nu inainte insa ca in societatea noastra sa devina dominante ideile si faptele care sa duca la inchiderea a cat mai multe dintre canalele de risipa si de pierderi. Si la cresteri de eficienta, de competitivitate. De unde sa irumpa astfel de idei? Din toate partile: din Parlament, de la Guvern, de la clasa politica, din scoala, din biserici, din presa, din organizatiile neguvernamentale. Numai asa vom avea sansa unui climat economic in care companiile sa fie obligate (de imprejurari, desigur) sa-si potriveasca orologiile dupa ora Europei.