Adunrea generală de la combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), care era programată pentru astăzi și în care urma să se discute propunerea reprezentanților statului privind înlocuirea lui Constantin Roibu din funcția de președinte al companiei, nu s-a ținut la prima convocare din cauza lipsei de cvorum. AGA de la Oltchim a fost amânată și urmează să se mai țină încă o dată mâine.

Ordinea de zi a adunării de la Oltchim este una dintre cele mai încărcate, în cadrul celor două sesiuni, ordinară și respectiv extraordinară, acționarii urmând să discute un număr de 18 propuneri venite din partea conducerii și acționarilor.

Subiecte #cvorum#Oltchim: