Fondul de investiții Advent Internațional se pregătește de o operațiune complexă în ceea ce privește producătorul de medicamente Labormed, care presupune în prima fază cedarea pachetului de acțiuni pe care îl deține către persoane fizice, potrivit unor informații ale ZF.

Persoanele fizice sunt manageri în companie, au mai spus sursele citate.

Advent, care pe piața locală mai deține afacerea din pia­ța serviciilor medicale private Regina Maria, iar pe segmentul materialelor de construcții are în portofoliu Kai Ceramics, Deutek, Ceramica Iași, a cum­pă­rat producătorul farma în 2008 în urma unei tranzacții de peste 120 mil. euro.

Labormed se confruntă cu o si­tuație tensionată în condițiile în care Stephen Stead, care ocupa poziția de CEO încă din 2008, a renunțat în urmă cu o săptămână la funcția deținută. În urmă cu două luni, Stead spunea că firma are nevoie de aproximativ 25 mil. euro de la bănci.

Labormed se află pe locul 15 în topul celor mai mari jucători din industria locală de medicamente cu vânzări de 233 mil. lei (51 mil. euro) în perioada iulie 2011 – iunie 2012, potrivit datelor companiei de analiză și studii de piață Cegedim România.

Reprezentanții Advent nu au făcut niciun comentariu până la închiderea ediției.
Subiecte #Advent#LaborMed