Compania elvetiana Landis & Gyr si grupul german Siemens au semnat cu Transelectrica, la finele saptamanii trecute, un contract in vederea realizarii unui sistem de telecontorizare a energiei electrice tranzactionate pe piata angro, in valoare de 20 mil. euro.
Actionarii Landis & Gyr sunt investitorul financiar american Kohlberg Kravis Roberts & Co. L.P
“Procesul de implementare al sistemului de masurare al cantitatilor de energie care intra sI ies de pe piata angro de energie va dura aproximativ un an sI jumatate, urmand sa fie finalizat la inceputul anului viitor. Sistemul va fi administrat de Transelectrica sI va cuprinde aproximativ 800 de puncte de masurare”, a declarat Jean Constantinescu, directorul general al Transelectrica, compania nationala de transport a electricitatii.
Piata angro de energie electrica din Romania este formata, pe de o parte, din piata contractelor intre producatori si consumatori, la preturi stabilite de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, care reprezinta 67% din cantitatile de energie tranzactionate si, pe de alta parte, piata concurentiala, care reflecta gradul actual de deschidere al pietei, de 33%.
Operatorul de masurare al pietei angro de electricitate, sucursala OMEPA a societatii Transelectrica, va prelucra datele din sistemul de telecontorizare, pe care le va transmite operatorului comercial de piata, OPCOM, ce apartine de asemenea, companiei nationale de transport, a precizat Constantinescu.
Proiectul mentionat face parte dintr-un program mai amplu de reabilitare a sistemului de transport al energiei electrice din Romania, operat de catre Transelectrica si estimat la aproximativ 231 milioane. Finantarea programului va fi asigurata in proportie de doua treimi din surse externe, restul urmand sa fie acoperit de Transelectrica din surse proprii sI din fondul special de dezvoltare al sistemului energetic.
In plus, Transelectrica se pregateste sa lanseze o emisiune de euroobligatiuni de 100 mil.euro pe pietele de capital europene, fonduri care vor fi destinate reabilitarii statiilor electrice pe care le opereaza.
In acest sens, Agentia de evaluare financiara Standard & Poor’s a atribuit Transelectrica ratingul “BB-” pentru datoria in moneda nationala si ratingul “B plus” pentru datoria in valuta. Ambele ratinguri beneficiaza de perspectiva “pozitiv”.