Cifra de afaceri a combinatului petrochimic Oltchim Ramnicu Valcea a crescut pe primele noua luni ale anului cu 22% fata de perioada similara a anului trecut, conform rezultatelor publicate de companie la Bursa de Valori. Afacerile companiei s-au situat la 364 de milioane de euro (1,22 miliarde de lei) in perioada ianuarie-septembrie.
Profitul pe primele noua luni a inregistrat insa o scadere de 58% pana la 2,2 milioane de euro (7,96 milioane de lei).
Pe de alta parte, in trimestrul al treilea Oltchim a inregistrat un profit de circa 200.000 de euro, fata de o pierdere de circa 850.000 de euro in perioada similara a anului trecut.
Potrivit raportului companiei, Oltchim a fost afectata de “cresterea spectaculoasa” a pretului la principalele materii prime, etilena si propilena, pe care compania le cumpara de la rafinaria Arpechim, controlata de austriecii de la OMV.
Totusi, profitul Oltchim ar fi fost mai mare daca nu ar fi fost tras in jos de activitatile din domeniul agroalimentar, cum ar fi fabrica de conserve de la Raureni sau fermele de pasari sau cele de porci. Compania este in proces de vanzare a acestor active, care nu tin de obiectul principal de activitate.
Actiunile Oltchim au incheiat ieri ziua la Bursa la 0,4670 lei/actiune, capitalizarea companiei fiind de 470 de milioane de euro.